Ministerul Sănătății și Agenția pentru Digitalizarea României (ADR) lucrează la dezvoltarea unui sistem informatic, finanțat din fonduri europene, care să integreze registrele de sănătate, un prim pas către oferirea unor servicii medicale online și un instrument pentru o mai bună calibrare a politicilor de sănătate publică, a explicat Octavian Oprea, Vice-președinte ARD, în cadrul unei videoconferințe organizate de cursdeguvernare.ro.
Valoarea proiectului, numit „Sistem informatic pentru registrele de sănătate – RegInterMed”, se ridică la 67,6 milioane de lei (cu TVA), cu finanțare 85% din Programul Operațional Competitivitate și cofinanțare de 15% de la bugetul de stat, reiese din informațiile transmise de Ministerul Sănătății, la solicitarea cursdeguvernare.ro.
”Proiectul se află în stadiul de evaluare administrativă și va fi implementat pe o perioadă de 3 ani”, au mai precizat reprezentanții MS.
Implementarea acestui sistem va face posibilă furnizarea de servicii medicale online. Medicii și pacienții ar urma să aibă acces online la întregul istoric medical, de la boli la tratamente și evoluția acestora, a explicat Octavia Oprea în cadrul conferinței ”Sănătatea – marșul ei spre telemedicină și noile tehnologii”.
De asemenea, digitalizarea registrelor va crea o bază cu foarte multe date (Big data) care va putea fi folosită de autorități pentru monitorizarea stării de sănătate a cetățenilor, astfel încât resursele să fie direcționate acolo unde e nevoie de ele.
Obiectivele RegInterMed sunt ambițioase și vizează dezvoltarea sectorului de e-sănătate. Autoritățile urmăresc:
- Întărirea și diversificarea sistemului informatic unic integrat de sănătate;
- Actualizarea și consolidarea nomenclatoarelor (clasificarea grupelor de boli etc.) și asigurarea interoperabilității dintre sisteme la nivel național și european;
- Monitorizarea și evaluarea sănătății populației;
- Creșterea activităților de prevenție în raport cu cele curative;
- Expansiunea și diversificarea serviciilor medicale de urgență;
- Implementarea soluțiilor de e-sănătate care facilitează metodele profilactice.
Intervențiile proiectului „RegInterMed” vor viza, potrivit autorităților, și asigurarea infrastructurii necesare pentru implementarea unui sistem informatic în sănătate, respectiv:
- digitalizarea înregistrărilor în domeniul registrelor de sănătate;
- acțiuni de dezvoltare/consolidare a sistemelor informaționale existente și de creștere a gradului de interoperabilitate a acestora.
Principalele componente ale sistemului informatic de sănătate reprezintă suport pentru procesul de luare a deciziilor și includ: depozitul de date, instrumente analitice și de raportare etc.
Pentru Ministerul Sănătății beneficiile proiectului constau în monitorizarea impactului bolilor la nivelul populației – incidență, prevalență, mortalitate; fundamentarea politicilor publice de sănătate, planificarea, dimensionarea, monitorizarea și evaluarea programelor naționale de sănătate, cercetarea medicală, monitorizarea și evaluarea sănătății populației, au mai arătat reprezentanții ministerului.