(1851-1926), economist suedez, care a atacat neoclasicismul înaintea lui Keynes, arătând efectele reale ale mişcărilor monetare. A cercetat de asemenea dezechilibrele şi crizele legate de investiţii. S-a remarcat ca om angajat, a apărat libera concurenţă şi a recunoscut intervenţia statului în cazuri bine definite. Pe planul relaţiilor internaţionale, el a militat, ca şi Keynes, pentru abandonarea oricărei
legături între aur şi monedă. Contribuţiile sale cele mai semnificative sunt: o sinteză, în termenii echili- brului economic, definind rata naturală a dobânzii drept mărimea corespunzătoare unei situaţii de echilibru în care moneda nu este element perturbator al schim- burilor; determinarea perioadei optime a investiţiilor în funcţie de rata dobânzii; elaborarea a ceea ce s-a numit “efectul Wicksell” (atunci când investiţiile variază, se modifică şi rata salariului, şi rata dobânzii); explicarea apariţiei crizelor datorită suprainvestirii (atunci când rata efectivă a dobânzii depăşeşte rata ei naturală, aceasta poate duce la o suprainvestire de capital, cererea globală fiind stimulată artificial, ceea ce duce la creşterea preţurilor). Procesul poate fi cumulativ, favorizând accentuarea dezechilibrului, pentru atingerea unei creşteri echilibrate fiind necesare trei condiţii: a) egalitatea ofertei de economii cu cererea de capitaluri; b) egalitatea între rata dobânzii de piaţă şi rata randamentelor reale ale capitalului; c) stabilitatea preţurilor. Opera lui K. Wicksell a stârnit un interes deosebit o dată cu apariţia teoriilor despre dezechilibrele economice. Astăzi, el apare ca întemeietor al şcolii suedeze. Op.: “Lectures on Political Economy” (1901); “Interest and Prices” (1898).
