teorie propusă de Milton friedman (“A Theory of the Consumption Function”, 1957) în cadrul dezbaterii asupra formei exacte a funcţiei de consum şi a eficacităţii politicilor de relansare de inspiraţie keynesistă. În esenţă, t.v.p. apreciază că oamenii îşi adaptează comportamentul de consum nu doar în funcţie de nivelul venitului curent, ci şi în funcţie de ansamblul veniturilor lor prezente şi viitoare. Astfel, decizia de consum depinde de fluxul veniturilor anticipate, adică de venitul mediu pe termen lung. În consecinţă, orice politică destinată să stimuleze economia prin creşterea venitului curent nu poate produce efecte semnificative. T.v.p. îşi propune completarea analizei prin oferirea fundamentelor microeconomice (chiar dacă Friedman nu utilizează această expresie). Logica microeconomică este cea a alegerii intertemporale, consumatorul fiind reprezentat printr-o funcţie de utilitate intertemporală U(C
0, C1,…, CT), unde CT desemnează nivelul
consumului la momentul t(0
≤ t ≤ T); individul
cunoaşte (sau anticipează) resursele sale viitoare Y
0,
Y
1,…, YT, precum şi preţurile care prevalează în cadrul
perioadelor considerate, p
0, p1,…, pT. În consecinţă
se poate calcula fluxul de consum ( *
0
C , *
1
C ,…, *
T
C )
care maximizează utilitatea intertemporală sub constrângerea (intertemporală) p
0C0 + p1C1 + … +
p
TCT = p0Y0 + p1Y1 + … + pTYT. Dacă (
*
0
C , *1
C ,…,
*
T
C ) este soluţia problemei pentru avuţia W(i), se
demonstrează că (
λ *
0
C , λ *
1
C ,…, λ *T
C ) este soluţia
aceleiaşi probleme, dar pentru avuţia
λW(i). Astfel,
consumul este proporţional cu avuţia, C* = k(i)W(i). Pentru a ajunge la o relaţie de tipul funcţiei de consum, friedman introduce noţiunea de venit permanent. Acesta este un venit constant, Yp, pentru care valoarea actuală a fluxului de venituri (Yp, Yp,…, Y
p) este egală cu W(i). Venitul permanent reprezintă
acea rată stabilă a consumului care ar putea fi menţinută pe toată durata vieţii, luând în considerare nivelul actual al bogăţiei şi venitului câştigat în prezent şi în viitor. Potrivit t.v.p., consumul este direct proporţional cu venitul permanent. Relaţia C = cYp reprezintă, după Friedman, adevărata funcţie a consumului, cea care ar traduce comportamentul de fond al consumatorului, eliberat de variaţii conjuncturale. Se consideră că veniturile tranzitorii nu au efecte substanţiale asupra consumului. Totuşi anumite dificultăţi privesc posibilitatea şi capacitatea indivizilor de a selecta natura schimbărilor în venituri (permanentă sau tranzitorie), astfel încât adaptarea consumului să respecte regularitatea presupusă de t.v.p.
