metodă de analiză statistică ce cuprinde estimări şi deducţii statistice în condiţii de incertitudine totală, în care informaţiile date apriori sunt combinate formal cu date din eşantioane pentru a realiza estimări sau pentru a testa ipoteze. T.a.b. se bazează pe un criteriu de alegere a deciziei optime, expus pentru prima dată de Thomas Bayes (1763), care oferă o modalitate de a include impresii subiective şi (sau) elemente teoretice în analize cantitative. O caracteristică a abordării bayesiene constă în aceea că probabilitatea este definită în termenii aşteptărilor. Criteriul bayesian se abate de la premisele de totală incertitudine, întrucât se presupune că stărilor posibile ale naturii li se pot ataşa probabilităţi egale de apariţie a lor. T.a.b. permite calculul speranţelor matematice de atingere a anumitor parametri, ca urmare a luării diferitelor decizii. Decizia optimă va fi cea care înregistrează speranţa matematică cea mai ridicată. Pentru cazul unor probabilităţi de apariţie a stărilor naturii diferite între ele, criteriul a fost generalizat de către P.S. Laplace (1812), devenind astfel criteriul Bayes-Laplace. Analiza bayesiană şi aplicaţiile ei au fost dezvoltate ulterior de numeroşi alţi teoreticieni şi utilizate în probleme decizionale de control şi politică, în optimizări stohastice la nivelul firmei, în probleme de portofoliu etc.
