(n. 1934, în S.U.A.), eco- nomist, profesor universitar. A studiat la Universitatea California din Los Angeles, unde şi-a luat doctoratul în 1961. În anii 1957-1961 W.F. Sharpe a colaborat cu Harry Markowitz, teoriile de maturitate ale acestuia exercitând o puternică influenţă asupra lui. A predat economia, mai întâi la Universitatea Washington din Seattle, apoi la Universitatea din California, la Universitatea Standford. În anul 1974 se retrage din învăţământ pentru a conduce propria firmă de consultanţă în domeniul investiţiilor. În anul 1990 W.F. Sharpe a fost desemnat laureat al Premiului Nobel (împreună cu Harry Markowitz şi cu Merton Miller), distincţia respectivă fiindu-i acordată pentru “modelul preţului capitalului-activ, un model financiar care poate explica cum preţurile titlurilor de proprietate reflectă riscurile şi veniturile potenţiale”. Teoria lui W.F. Sharpe a generalizat modul în care preţul de piaţă indus de riscul cumpărării şi deţinerii acţiunilor permite ca aceste acţiuni să se regăsească în “portofoliul de plată al investitorului”. El a fundamentat conceptul “beta”, respectiv o metodă de măsurare a riscului portofoliului, risc neinfluenţat de diversificarea inteligentă a investiţiilor. W.F. Sharpe a contribuit la fundamentarea “criteriilor de alcătuire a portofoliului de active financiare pentru atenuarea şi eliminarea riscurilor legate de plasamentele în investiţii”. A elaborat aşa- numitul model preţ-acţiune-capital, care este folosit pentru formarea preţurilor la activele financiare. Op.: “Investments” (Investiţii), în colaborare, 1995.
