caracteristică a economiilor în tranziţie, care se referă la evidenta incapacitate a acestora de a răspunde prompt la stimulii interni şi externi ai creşterii economice durabile. R.s. vizează în egală măsură rezistenţa economiei în procesul de adaptare la logica economiei de piaţă, slăbiciunea acesteia în a-şi conserva avantajele comparative, precum şi în a genera o realocare netensionată a resurselor. R.s. este o problemă rămasă nerezolvată după ce condiţiile de existenţă ale vechii economii au dispărut. S-a demonstrat că abordarea prin metoda “big bang” de tranziţie amplifică r.s. Depăşirea r.s. presupune un gradualism consecvent în adaptarea la mediul concurenţial atât a microeconomiei, cât şi a macroeconomiei. Măsura ultimă a finalităţii tranziţiei postcomuniste este eliminarea r.s. Termenul echivalent este cel de încordare structurală.
