sâmbătă

27 aprilie, 2024

Dicționar Economic

RENTĂ

joi, 16 ianuarie, 2014

în sens larg, venit relativ stabil realizat de posesorul unui bun imobiliar (teren, clădiri, construcţii, resurse de apă ş.a.) sau mobiliar (hârtii de valoare). În sens restrâns se foloseşte termenul de r. economică, prin care se înţelege plata pentru folosirea unei resurse nesubstituibile sau greu substituibile, a cărei ofertă este rigidă sau perfect inelastică în funcţie de preţ pe termen scurt. R. economică apare ca o plată peste cea normală. Iniţial, r. a fost cunoscută doar ca r. funciară. R. economică rezultă din preţul ridicat al acelor categorii de bunuri, satisfactori şi prodfactori a căror ofertă e rigidă şi nu poate fi “elasticizată” oricât ar urca preţul. Această situaţie este cauzată de un complex de factori: monopol natural (v.), restricţii vamale, reglementări comerciale restrictive etc. Mărimea  r. este dată de diferenţa dintre veniturile încasate în urma valorificării unei resurse nesubstituibile cu performanţe superioare celor medii şi cheltuielile cu utilizarea (remunerarea) lor sau câştigul obţinut în urma speculării unor situaţii deosebite. Condiţia esenţială pentru obţinerea r. este prezenţa unei situaţii de monopol stabil sau temporar care să-i confere deţinătorului  şi/sau utilizatorului unui bun nesubstituibil o poziţie privilegiată în raport cu ceilalţi agenţi (care nu au acces la bunul respectiv) şi care să-i permită să impună preţuri de vânzare superioare celor obţinute în condiţii obişnuite.



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: