(prin sinonimie, PNB potenţial) acel volum valoric al activităţii economice reale (în preţuri constante) care s-ar obţine dacă forţa de muncă ar fi ocupată deplin (în sensul că rata şomajului se situează la nivelul său natural). În S.U.A., una dintre puţinele ţări în care rata naturală a şomajului este evaluată periodic cu mare aproximaţie, aceasta a crescut de la 4-4,5% în anii 1960 la 5,5%-6% în anii 1980-1990. Producţia, ca şi PNB (sau VN) potenţial, depinde direct de volumul şi calitatea factorului uman, de legislaţia muncii, dar şi de volumul şi calitatea celorlalţi factori de producţie. În macroeconomie, analiza este cel puţin tridimensională, prin compararea producţiei reale (producţia efectivă în preţuri constante) cu cea potenţială şi cu cea de echilibru.