teză formulată de David Ricardo, care, spre deosebire de A. Smith, susţine că chiar dacă o marfă poate fi obţinută cu mai puţină muncă într-o ţară, această ţară poate prefera să importe marfa respectivă pentru ca ea însăşi să se poată specializa în alte mărfuri care îi pot oferi avantaje comparative mai mari. La Ricardo, teoria schimburilor internaţionale nu se mai întemeiază deci pe compararea preţurilor aceleiaşi mărfi în diferite ţări, ca la Smith, ci pe compararea raporturilor dintre preţurile interne ale diferitelor mărfuri din ţările partenere. “Reiese deci, nota Ricardo, că o ţară care posedă importante avantaje în maşini şi îndemânare tehnică şi care, în consecinţă, este capabilă să fabrice mărfuri cu mai puţină muncă decât vecinii săi, poate, în schimbul acestor mărfuri, să importe o parte din grâul cerut de către consumul său, chiar dacă pământul ei ar fi mai fertil, iar grâul ar putea fi cultivat cu mai puţină muncă decât în ţara din care este importat.” Unele premise ale acestui exemplu sunt discutabile, în sensul că ele nu se în- scriu în datele istoriei, cum ar fi presupunerea că productivitatea muncii din industria ţării agricole (Portugalia) ar fi mai mare decât în Anglia, ţară industrială. Având în vedere acest lucru, Ricardo afirmă că principiul respectiv face ca vinul să fie produs în Franţa şi Portugalia, ca grâul să fie cultivat
în America şi Polonia, ca obiectele de metal să fie confecţionate în Anglia.
