ansamblul măsurilor şi metodelor prin care autorităţile publice abilitate caută să influenţeze condiţiile macroeconomice prin creşterea sau reducerea ofertei de bani. Autorităţile monetare au la dispoziţie trei opţiuni principale: suplimentarea ofertei de bani prin tipărire de bancnote (astăzi această opţiune este rareori utilizată), controlul direct asupra deţinerilor de bani de către sectorul monetar şi operaţiuni de open market (vânzarea şi cumpărarea de titluri de valoare de stat prin operaţiuni pe piaţa liberă). Concepţia keynesiană tradiţională consideră politica monetară drept cel mai bun instrument (“banii nu contează”) de influenţare a economiei, pe când concepţia monetaristă este total opusă acesteia. Din perspectiva noii macroeconomii clasice (ce utilizează teoria anticipărilor raţionale) măsurile de politică monetară sunt total ineficiente. Astăzi, tendinţa dominantă a p.m. este cea a politicilor restrictive, autorităţile monetare responsabile având convingerea că astfel inflaţia poate fi restrânsă.
