condiţie de eficienţă formulată de Vilfredo Pareto. O distribuţie de bunuri între două persoane este Pareto-optimă (sau formează un optim paretian) atunci când nu mai există nici un schimb care l-ar face pe cel puţin un individ mai bine situat fără a-l face pe celălalt mai rău situat. Această condiţie este de fapt foarte slabă, întrucât există distribuţii inegale de venit care pot fi Pareto-eficiente. Mai mult, în funcţie de distribuţia iniţială, în orice economie există un potenţial practic infinit de alocări Pareto-optime. Oricare două alocări Pareto-optime sunt necomparabile. Cu toate acestea conceptul de “optim Pareto” a fost un instrument foarte folositor de analiză a eficienţei sistemelor economice şi de formulare a politicilor economice (v. Bunăstare socială, Echilibru general).
