sâmbătă

27 aprilie, 2024

Dicționar Economic

OKITA, SABURO

joi, 16 ianuarie, 2014

(1915-1993), economist japonez, personalitate de înaltă autoritate a vieţii economice japoneze, unul dintre cei care au contribuit substanţial la afirmarea miracolului economic japonez postbelic. A obţinut prima sa diplomă universitară în domeniul electricităţii, dar – aşa cum singur a declarat – a optat de timpuriu pentru studiul economiei, lucrând pentru Agenţia de Planificare Economică a Japoniei (EPA), efectuând studii economice, de planificare, de dezvoltare regională. Din 1963 a condus Centrul Japonez de Cercetare Economică. Între anii 1973 şi 1977 a fost preşedintele Fondului de Cooperare Economică Internaţională (IECF), iar între anii 1979 şi 1980 a îndeplinit funcţia de ministru de externe. În ultima parte a vieţii sale a fost preşedintele Institutului Japonez de Studii Politice Interne şi Inter- naţionale. Dispunând de o vastă cultură economică, de experienţă practică şi de cercetare şi participând la numeroase conferinţe internaţionale asupra dezvoltării, S. Okita  şi-a concentrat preocupările asupra problemelor globale, de interes universal, cum ar fi relaţiile Nord-Sud, dezvoltarea regională, necesitatea ecologiei globale, cooperarea economică din zona Asia-Pacific. Una dintre prestigioasele sale cărţi, “Aproaching the 21st century: Japan’s role”, a fost publicată în limba română sub titlul “Cu faţa spre secolul XXI”. S. Okita a vizitat România în 1974, când a participat la Conferinţa Mondială a Populaţiei, organizată de O.N.U. În procesul tranziţiei Japoniei postbelice de la economia centralizată de război la economia de piaţă, S. Okita a fost printre cei care au apreciat rolul planificării şi al statului în sistemul economiei de piaţă. Teza sa de doctorat s-a intitulat “Planificarea în economiile de piaţă”. Conştient de specificul  şi originalitatea economiei japoneze, S. Okita preciza că nici o ţară nu poate imita modelul japonez, pentru că la baza succesului acestuia se află mai multe elemente, unele având adânci rădăcini în istoria civilizaţiei, psihologiei şi culturii japoneze. În ultima sa vizită în România, în mai 1992, vorbind despre tranziţia la economia de piaţă, el a subliniat că “nici o ţară nu trebuie luată drept model de
dezvoltare, dar este foarte util pentru ţările ce doresc să progreseze să ţină seama de experienţa celor ce au izbândit”.



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: