marți

26 martie, 2024

Dicționar Economic

NOUA PARADIGMĂ ECONOMICĂ

joi, 16 ianuarie, 2014

formulă de aproximare a referenţialelor esenţiale pentru evoluţia economiei (“noua economie”) spre stadiul postindustrial, în care cunoştinţele devin un factor de producţie cu rol primordial, iar comerţul prin reţele informatice pare să devină alternativa de succes la desfacerea prin modalităţi tradiţionale. Trebuie observat faptul că  n.p.e.  a apărut pe fondul complicaţiilor în instrumentarea proceselor economice de natură transnaţională, dar şi în condiţiile unei insuficienţe în explicarea exceselor semnalate în evoluţia economiei în baza obişnuinţei cu fundamentele economiei clasice. Teoretizată pe exemplul economiei americane, n.p.e. oferă explicaţia paradoxului creşterii rapide şi durabile în condiţiile în care şomajul  şi inflaţia rămân constant scăzute. Cele două percepţii ale teoreticienilor arată că n.p.e. este încă un concept difuz, care indică mai degrabă faptul că economia tinde să  îşi schimbe fundamentele, fără  să se precizeze  şi care sunt acestea. De aceea, nu este întâmplător faptul că  n.p.e. apare în analize în alternanţă cu conceptul de noua economie. N.p.e. include în spectrul său de semnificaţii sensul evoluţiilor grăbite de revoluţia în domeniul resurselor, în care resursele umane, cu diferenţa lor specifică dată de capacitatea de a formula şi rezolva probleme, inclusiv pe cele proprii, înlătură limitările proceselor creatoare de valoare impuse de celelalte resurse.



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: