Dicționar Economic

MANAGEMENTUL CALITĂŢII TOTALE

joi, 16 ianuarie, 2014

an- samblu de principii şi metode, reunite într-o strategie globală, urmărind ca, prin implicarea tuturor funcţiunilor, compartimentelor şi angajaţilor din întreprindere, să se amelioreze eficienţa activităţii în ansamblul său. Acest proces nu se limitează la produse sau tehnici şi tehnologii, ci se extinde la performanţele economice, sociale, comerciale, tehnice sau strategice ale întreprinderii. M.c.t. presupune respectarea cel puţin a următoarelor reguli: calitatea trebuie să devină prioritară; concentrarea asupra consumatorilor; atenţia deosebită acordată prevenirii producerii de noncalitate; implicarea totală a salariaţilor nu doar în procesul exe- cuţiei, ci şi în cel al deciziei şi soluţionării problemelor ivite. Un rol important în fundamentarea şi dezvoltarea m.c.t. l-au avut, în timp, A. Feigenbaum, W.E. Deming, J.M. Juran, K. Ishikawa.



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: