(1910-1985), economist american de origine olandeză, profesor universitar. A studiat, mai întâi, matematica şi fizica la Universitatea din Utrecht. Apoi va studia ştiinţele economice la Universitatea din Leyden, unde obţine titlul de doctor în economie (1936). Cariera univer- sitară o începe la Şcoala Olandeză de Economie (1936-1938) şi o continuă la Universitatea din Chicago (1944-1955), apoi la Universitatea Yale (1955-1981). În paralel, a lucrat ca specialist la Secretariatul financiar de pe lângă Liga Naţiunilor. A fost distins cu Premiul Nobel pentru Economie pe anul 1975. Premiul i-a fost acordat pentru “contribuţia sa la dezvoltarea teoriei alocării optime a resurselor, folosind tehnici matematice strălucite din care au rezultat ecuaţii complicate ce au devenit operaţionale în acest domeniu”. A fost creditat cu aport major în dezvoltarea independentă a programării liniare, T.C. Koopmans fiind acela care a combinat progra- marea liniară cu teoria microeconomică tradiţională şi a construit astfel un model original al alocării resurselor într-o economie concurenţială. Mai mult, el a demonstrat că un astfel de model de producţie poate servi ca bază a formalizării (operaţionalizării)
teoriei echilibrului general. De fapt, concluzia lucrării sale “Analiza activităţii de producţie şi de alocare” a fost că folosirea preţurilor umbră creează posibilităţi de descentralizare a deciziilor de producţie în cadrul economiei. T.C. Koopmans are merite deosebite la teoria creşterii optimale şi la teoria econometrică. El a formulat un număr de teoreme în legătură cu distribuirea optimală intertemporală a venitului naţional pentru investiţii şi cheltuieli de consum. În context, s-a demonstrat că o astfel de distribuire are consecinţe notabile asupra distribuirii bunăstării între generaţii. Beneficiind de aceste noi achiziţii ştiinţifice, T.C. Koopmans va reveni la problemele privind dezvoltarea şi creşterea, ca şi la cele privi- toare la planificarea în domeniul materiilor prime şi energiei. Prin lucrările sale, econometria a făcut progrese notabile. Op.: “Activity Analysis of Pro- duction and Allocation” (Analiza activităţii de pro- ducţie şi alocare, 1951); “Studies in econometric methods” (Studii în metodele econometrice, 1953); “Intertemporal Distribution and Optimal Agregate Economic Growth” (Distribuţia intertemporală şi creşterea economică agregată optimală, 1967); “Three Essays on the State of Economic Science” (Trei eseuri despre starea ştiinţei economice, 1957).
