(1912-1982), economist şi matematician rus, profesor universitar. A studiat la Universitatea din Leningrad, mai întâi, matematica şi fizica, apoi economia. A obţinut titlul de doctor în matematică (1930), pentru ca în 1935 să-şi susţină teza de doctor în economie. A predat la Universitatea din Leningrad (1934-1960), iar începând cu 1960 şi-a desfăşurat activitatea la Academia de Ştiinţe a fostei U.R.S.S., făcând parte din conducerea acesteia până la moarte. În perioada 1971-1976 a condus Institutul Naţional de Control Economic. De asemenea, a condus direct secţia siberiană a Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. Pentru activitatea de cercetare ştiinţifică îndelungată şi de mare rezonanţă, L.V. Kantorovici a fost distins cu ordine, medalii şi premii ruseşti, sovietice şi internaţionale. Ca o recunoaştere pe plan mondial a contribuţiilor sale la dezvoltarea matematicii şi a ştiinţei economice, L.V. Kantorovici a primit Premiul Nobel pentru Economie pe anul 1975. În esenţă, premiul respectiv i-a fost acordat pentru lucrările sale referitoare la “alocarea optimă a resurselor rare”. S-a apreciat că, prin lucrările sale, economistul rus s-a impus lumii întregi ca un teoretician eminent în domeniul ştiinţelor economice, îndeosebi în cel al
fundamentării modalităţilor de aplicare a metodelor de analiză matematică la planificarea utilizării resurselor şi la gestionarea lor eficientă. El este inventatorul teoriei programării liniare. Încă din anii ’30, L.V. Kantorovici a aplicat teoria sa pentru a soluţiona problema combinării resurselor productive disponibile într-o fabrică, obiectivul constituindu-l maximizarea producţiei. Totodată, el a folosit teoria programării liniare în planificarea macroeconomică optimală. Pe baza acestor abordări şi rezolvări, L.V. Kantorovici a ajuns la concluzia că deciziile privind producţia pot fi descentralizate şi rămân sau devin eficiente dacă “preţurile umbră” sunt folosite la nivelurile cele mai de jos ale procesului decizional. De asemenea, el a fundamentat şi conceptul de “multiplicatori de discernământ” (de fineţe, de percepţie), care în general corespund preţurilor “umbră” din literatura economică occidentală. Princi- pala sa teză în acest context, ca şi a economiştilor care au fost influenţaţi de teoria sa, este că o economie planificată trebuie să folosească un sistem de preţuri, care să fie construit prin includerea şi a unei rate sociale a scontului, respectiv, a unei rate a dobânzii. În fosta Uniune Sovietică, L.V. Kantorovici era considerat un economist “reformator”, analiza sa critică asupra politicii economice promovate fiind în dezacord cu poziţia oficială a puterii sovietice de atunci. Op.: “Mathematical Methods in the Orga- nization and Planning of Production” (Metode mate- matice de organizare şi planificare a producţiei, 1939); “The Best Use of Economic Resources” (Cea mai bună utilizare a resurselor economice, 1959); “Optimal Decisions in Economics” (Deciziile optimale în ştiinţa economică, 1972, împreună cu A.G. Gorstko); “Analiza funcţională” (1977), împreună cu G.P. Akilov. Lucrările lui L.V. Kantorovici au fost traduse în S.U.A., Anglia, Franţa etc. În România, a fost tradusă şi publicată, în anul 1966, lucrarea “Calculul economic al folosirii optime a resurselor”.
