procedeu de
cunoaştere ştiinţifică în domeniul economic, care
constă în aplicarea la scară restrânsă a unor elemente
de noutate oferite de ştiinţă, a unor măsuri sau modele
privind structuri de proprietate, de producţie,
tehnologice, organizarea şi conducerea activităţii,
funcţionarea sistemului de finanţare, de salarizare,
de protecţie socială, de învăţământ etc. E.e. verifică
eficacitatea elementelor respective, permite realizarea
unor ajustări şi perfecţionări înainte de aplicarea lor
la scară mare, în întreaga întreprindere, corporaţie,
ramură sau chiar la nivel macroeconomic. E.e.
presupune implicarea directă a agenţilor economici,
inclusiv a statului atunci când este vorba de schimbări
profunde, de anvergură. E.e. poate să pună în evidenţă
şi caracterul dăunător, inoportun, în condiţiile
specifice, de întreprindere, de ramură sau de
economie naţională, al elementelor respective,
evitându-se consecinţe economico-sociale de
proporţii mari. E.e. izvorăşte din raţionalitate
economică, din necesitatea fundamentării ştiinţifice
a introducerii noului. E.e. îndeplineşte o funcţie
similară cu experienţa de laborator din domeniile
biologie, chimie, fizică etc., cu deosebirea că el are
loc în viaţa economică reală, angajând resurse mai
mari, interese economice, cu implicaţii deosebite (v.
Metoda de cercetare).
