relaţia din- tre înlocuirea unui factor de producţie cu altul sau dintre modificarea eficienţei utilizării acestora în condiţiile în care producţia se menţine constantă. E.s. este pozitivă pentru toate combinaţiile normale ale factorilor de producţie şi variază de la zero la infinit în funcţie de uşurinţa înlocuirii unui factor cu altul, producţia rămânând constantă. E.s. se măsoară cu ajutorul coeficientului elasticităţii substituţiei, care exprimă raportul dintre variaţia relativă a cantităţilor utilizate din factorii de producţie, variaţia relativă a productivităţii marginale a celor doi factori. E.s. se poate determina şi ca raport între modificarea utilizării resurselor în raport cu modificarea preţurilor lor. De exemplu, e.s. este înaltă dacă o creştere mică în preţul relativ al muncii ar putea conduce firmele să sporească în mai mare măsură utilizarea factorului capital. Dacă coeficientul e.s. este zero, înseamnă că factorii de producţie sunt utilizaţi în proporţii fixe, indiferent de modificarea preţului oricărui factor. E.s. permite firmelor să aleagă varianta optimă a combinării factorilor de producţie în condiţiile modificării preţurilor acestora. Conceptul de e.s. a fost introdus de Hicks în lucrarea sa “Theory of Wages” (1926), pentru a arăta efectul schimbării ofer- tei unui factor (presupunând doar doi factori şi randamente constante de scară) asupra productivităţii marginale a celuilalt factor (v. Productivitate marginală, Rată marginală de substituţie tehnică).
