ştiinţă fundamentală,
componenta teoretico-metodologică a sistemului
ştiinţelor economice. Problema delimitării
domeniului de studiu al e.p. s-a pus în termeni diferiţi,
în funcţie de epocă, de gradul dezvoltării economiei
şi de progresul ştiinţelor economice, de statutul teoriei
în cadrul acestora. Iniţial, termenul de e.p. a fost
folosit pentru a desemna ştiinţa economică în
ansamblul ei, ştiinţă ce studia problemele întregii
economii reale. Sintagma e.p. a fost utilizată de cei
mai mulţi dintre marii economişti ai secolului al XIX-
lea: D. Ricardo, K. Marx, J.B. Say, A. Marshall, C.
Menger, S. Jevons, L. Walras etc. Identificată cu
ştiinţa economică, e.p. era termenul general acceptat
pentru a desemna acea ştiinţă care studiază procesul
economic, adică actele, faptele şi comportamentele
economice ale oamenilor. Delimitarea e.p. de celelalte
ştiinţe se făcea prin obiectul ei de studiu, aceasta fiind
calificată ca ştiinţă a avuţiilor, respectiv, ca ştiinţă de
a face avere. Mai târziu, economiştii liberali au
receptat sintagma economie şi politică ca o legătură
strânsă între ştiinţa economică, de pe o parte, şi
opţiunile şi deciziile politice, pe de altă parte. Dar
majoritatea acestor economişti considerau că
economicul este subordonat politicului. Aceasta în
sensul că politica are rolul de a alege şi stabili
obiectivele dezvoltării economice, în timp ce ştiinţa
economică este cea care studiază şi gestionează
mijloacele de atingere a acestor obiective. Mulţi meto-
dologi şi epistemologi folosesc termenul de e.p. fie
cu sensul de ştiinţă a secolului al XIX-lea, fie cu cel
de disciplină prioritar politico-ideologică. Această
ultimă apreciere se extinde îndeosebi la e.p. marxistă.
În perioada ultimei jumătăţi a secolului al XX-lea,
se manifestă o tendinţă de reconstrucţie a e.p. ca
ştiinţă a amenajării oneroase a lumii exterioare.
Adepţii unui astfel de punct de vedere consideră că
e.p. poate şi trebuie să studieze şi să exprime ştiinţific,
prin concepte şi instrumente adecvate, motivaţia
activităţii economice şi obiectivele ei, să măsoare re-
zultatele acestor activităţi, să le compare şi să le
controleze, în raport de motivaţie şi obiective. Este
reflectată aici şi tendinţa generală de extindere a
raţionalităţii economice la celelalte domenii
(activităţi) sociale. În condiţiile actuale – când a
apărut o multitudine de ştiinţe economice autonome,
când sistemul ştiinţelor economice s-a îmbogăţit cu
noi teorii şi instrumente de analiză – domeniul de
studiu al e.p. nu mai poate fi delimitat prin secţionări
orizontale sau verticale ale acţiunii social-economice.
Se poate vorbi de e.p. contemporană. În prezent, e.p.
se autonomizează mai ales prin modul de abordare a
procesului economic, prin premisele adoptate şi con-
cluziile pe care le formulează. În acest spirit, e.p.
constituie un ansamblu coerent de cunoştinţe (noţiuni,
concepte) despre activitatea economică, o reflectare
universalizată şi generalizată a acesteia. Ca ştiinţă
social-umană, e.p. studiază economia în com-
plexitatea şi interferenţele ei dinamice, extinzând
criteriul raţionalităţii şi eficienţei economice asupra
socialului în totalitatea sa. Fiind o ştiinţă teoretică
fundamentală, e.p. caută să suprime opoziţia exis-
tentă în trecut în cadrul unor sisteme de gândire dintre
teorie şi doctrină, dintre abordarea pozitivă şi cea
normativă a economiei. Orice contrapunere a teoriei
şi doctrinei este improprie e.p. contemporane. E.p.
(Economics-ul) abordează economia ca un tot, unele
aspecte ale acesteia putând fi abordate prioritar din
unghiul lor microeconomic, altele din cel macroeco-
nomic sau chiar din perspectivă mondoeconomică.
E.p. beneficiază de o metodă proprie de cercetare.
Metodele, tehnicile şi instrumentele de analiză folo-
site de e.p. se constituie într-o metodă proprie acestei
ştiinţe prin subordonarea lor în permanenţă faţă de
modul ei specific de abordare. Aceasta face necesară
integrarea metodelor şi tehnicilor preluate din alte
ştiinţe într-un sistem metodologic subordonat dome-
niului e.p. şi modului ei de abordare (v. Metoda
economiei politice, Ştiinţă economică).
