ştiinţă care studiază interrelaţiile dintre
organismele vii şi mediul înconjurător, respectiv,
ansamblul factorilor naturali şi al celor creaţi de om,
aflaţi în interdependenţă. Ecologia ca ştiinţă a fost
pusă în evidenţă în anul 1866, de către Ernest
Haeckel, în lucrarea: “Generalle Morphologie der
Organismen”. Ca ramură a biologiei, e. şi-a îndreptat
atenţia asupra studierii comportamentului
vieţuitoarelor şi a mediului în care acestea trăiesc.
Marile probleme cu care omenirea se confruntă astăzi,
cum sunt degradarea mediului natural, efectul poluant
al exploatării şi folosirii resurselor, impun tot mai
mult depăşirea conţinutului tradiţional biologic al
ecologiei şi accentuarea rolului ei de ştiinţă a
gospodăririi planetei, de conservare a vieţii pe Terra,
de menţinere a condiţiilor favorabile dezvoltării vieţii.
Cuvântul “ecologie” a devenit sinonim cu protejarea
naturii şi apărarea mediului înconjurător. Progresul
ştiinţei şi tehnicii oferă ecologiei mijloace mai
perfecţionate de studiere şi cunoaştere, de sporire a
eficienţei acesteia. În condiţiile actuale, ale
progresului societăţii, ştiinţa economică şi alte ramuri
ale ştiinţei abordează, în conţinutul lor, şi latura eco-
logică; eficienţa economică reală include organic, pe
lângă creşterea randamentelor, şi protejarea mediului
natural (v. Ştiinţă economică).
