starea de normalitate, de interdependenţă benefică între comunitatea biotică şi mediul său fizic de existenţă (atmosfera, lumina solară, litosfera şi hidrosfera). El reflectă relaţia dintre biocenoză (totalitatea organismelor vii, aflate în interacţiune şi legate de un anumit loc de viaţă), cu o componentă determinată, istoriceşte constituită şi autoreglabilă, şi biotop (habitat), stare ce exprimă relaţiile indisolubile dintre organismele vii, pe de o parte, şi factorii abiotici, pe de altă parte, ca şi din interiorul acestora. Menţinerea e.e. sau deteriorarea lui poate fi determinată fie de componenta istoriceşte constituită şi autoreglabilă menţionată, fie de intervenţia omului, a societăţii. E.e. a fost încălcat puternic în ultimele două decenii, ajungându-se la veritabile crize ambientale, care se manifestă sub multiple forme, diferite în timp şi în spaţiu. Specialiştii demonstrează tot mai insistent, în ultima perioadă, că pentru refacerea e.e. omenirea trebuie să înveţe cum să restituie naturii bogăţia împrumutată, preluată de la ea (v. Ecologie).
