creşterea sau dezvoltarea economică în strânsă corelaţie cu legile mediului ambiant, ale echilibrului ecologic. E. este o relaţie complexă ce se referă nu numai la dezvoltarea economică propriu-zisă în raport cu mediul ambiant natural, ci şi la întreaga dezvoltare umană, inclusiv la aspectele sale sociale, de cultură, ştiinţă şi civi- lizaţie. Conceptul de e. s-a format şi se îmbogăţeşte în cadrul unor confruntări de concepţii, cum sunt: concepţia geocentrică, cea biocentrică şi antropocen- trică. Prima, face din protecţia Terrei, a factorilor naturali, un scop în sine, condamnând orice inter- venţie a omului asupra naturii. Concepţia biocentrică aşează în centrul ei organismele vii, îndeosebi formele de viaţă nonumane, deoarece – afirmă unii specialişti – acestea nu s-ar putea prezerva singure, aşa cum o face omul. Concepţia antropocentrică susţine că totul trebuie subordonat nevoilor crescânde şi tot mai diverse ale oamenilor. Relaţionând elementele raţionale din toate aceste concepţii, se poate formula o concluzie sub forma imperativului reconcilierii omului cu natura şi cu sine însuşi. Aceasta ar însemna respect faţă de legile naturii în activitatea economică, respect pentru echilibrul ecologic, pentru sănătatea Terrei, pentru progresul social (în om şi pentru om) (v. Echilibru ecologic).
