stare carac-
terizată prin egalitatea dimensiunilor intertemporale
a ofertelor şi cererilor agenţilor economici pentru
toate bunurile din economie, prezente şi viitoare.
Cel mai cunoscut exemplu de e.i. este modelul
Arrow-Debreu de analiză a concurenţei perfecte. De
asemenea, modelele anticipărilor raţionale aparţin
abordărilor e.i. Punctul de plecare derivă din
constatarea că două cantităţi egale din acelaşi bun
de producţie sau de consum nu sunt substituibile,
potrivit utilizărilor lor, dacă acestea sunt disponibile
la două momente diferite. Astfel, definirea şi
evaluarea unui bun presupune, pe lângă natura sa,
identificarea disponibilităţii sale în cadrul unei anumite
dimensiuni temporale. Compatibilitatea mutuală a
ofertelor şi cererilor dintr-un bun, la un moment dat
în viitor, rezultă potrivit planurilor întocmite în
prezent de agenţii economici. În e.i., calculele
indivizilor se efectuează pe baza valorilor actuale
ale cheltuielilor şi veniturilor corespunzătoare
tuturor dimensiunilor temporale ale acţiunilor lor.
Spre exemplu, întreprinzătorii iau în considerare şi
evaluează factorii de producţie disponibili în prezent,
în concordanţă cu valoarea anticipată a serviciilor
lor de la sfârşitul stadiilor de producţie, adică în raport
de valoarea anticipată a producţiei de bunuri de
consum. E.i. priveşte modul în care indivizii trebuie
să repartizeze în timp, între mai multe perioade, un
volum dat de resurse.
