schimbul monedelor naţionale între ele pe piaţă. În decursul timpului, procesul de c. a banilor a avut sensuri şi criterii de înfăptuire diferite. Iniţial, c. s-a realizat faţă de aur; aceasta a fost abandonată după primul război
mondial, deoarece, după această dată, multe ţări nu au putut să o practice sau au realizat-o numai temporar, ajungându-se ca după anul 1971 să fie eli- minată. În prezent, c. se apreciază în conformitate cu prevederile statutului F.M.I., astfel că monedele naţionale au grade diferite de c. Acestea relevă paşi până la atingerea c. depline, prin eliminarea restricţiilor şi a condiţionărilor în folosirea monedelor respective. Gradul de c. se apreciază după criterii, cum sunt: calitatea celui care sau pentru care se face schimbul; suma care se poate schimba; scopul schimbării monedei naţionale pe monedă străină. C. nu este un scop în sine, ci se corelează organic cu starea şi evoluţia economiei naţionale, fiind o latură esenţială şi o pârghie economico-financiară principală pentru economia de piaţă. Regimul de monedă convertibilă necesită îndeplinirea mai multor criterii economico-financiare şi se bazează pe o strategie corespunzătoare, care îmbină mai multe elemente ca: un curs valutar real; stabilitate financiară în economia naţională, printr-o inflaţie relativ slabă; liberalizarea judicioasă a preţurilor; eliminarea restricţiilor în utilizarea monedei naţionale pe teritoriul ţării respective; crearea rezervelor valutare ale ţării ş.a. Monedele ţărilor care nu îndeplinesc exigenţele formulate de F.M.I. sunt neconvertibile. Fondurile pentru piaţa mondială intră în fluxul valutar pe calea vânzărilor de bunuri economice ori prin intermediul unor monede convertibile obţinute din exporturi sau din credite externe.
