(v. MANAGEMENTUL CA- LITĂŢII TOTALE)
CALITATEA VIEŢII, totalitatea condiţiilor de ordin economic, social, ecologic, spiritual etc., care asigură integritatea şi echilibrul vieţii biologice, dezvoltarea continuă şi durabilă a personalităţii umane. C.v. este rezultatul unui efort atât individual, cât şi colectiv, care exprimă modalităţile de orientare a acţiunii umane spre satisfacerea sistemului de nevoi. Componenta princi- pală a c.v. este nivelul de trai – gradul de satisfacere a nevoilor directe, nemijlocit resimţite de către individ. C.v. cuprinde în plus: calitatea mediului de viaţă – relaţiile individului cu familia, colectivitatea şi societatea; calitatea mediului de muncă – relaţiile salariatului cu grupul profesional, patronatul, sindicatele; cointeresarea materială şi morală etc.; calitatea mediului social şi politic – relaţiile de inte- grare socială şi participarea la actul decizional social şi politic, caracterul democratic al manifestării sale ca fiinţă socială responsabilă; calitatea mediului natural, relaţiile om-natură, viziunea ecologistă a exis- tenţei individului în cadrul mediului şi respectarea cerinţelor mediului înconjurător. O valoare dezirabilă a c.v. este bunăstarea colectivă, tip de repartiţie a resur- selor şi mijloacelor în care toţi membrii colectivităţii au acces la o cantitate minimă de bunuri şi servicii considerată decentă, normală, minimală. Societăţile actuale acordă o atenţie deosebită problematicii bună- stării colective cel puţin în dezbateri teoretice şi în programele diferitelor organizaţii. Pentru aceasta este necesară o anumită conciliere a preferinţelor individuale cu cele colective, compatibilitatea criteriilor şi obiecti- velor de eficienţă cu cele de echitate şi justiţie socială (v. Economia bunăstării, Statutul bunăstării).
