acele bunuri de consum sau de producţie care pot fi divizate doar până la un anume punct în vederea combinării şi substi- tuirii lor în cadrul programelor de consum, respectiv, în cel al programelor de producţie. Limita ultimă a divizibilităţii acestor bunuri are determinări natural- obiective şi economico-subiective. De pildă, într-o fermă de vaci, vaca pentru lapte nu poate fi divizată, ferma putând avea o vacă în plus sau una în minus în cadrul programului ei de producţie. În acelaşi mod se pune şi problema b.i.d. în cadrul programelor de consum, un consumator putând avea în plus un autotu- rism şi nu o jumătate a acestuia. Ca urmare, rata margi- nală de substituţie în producţie, ca şi în consum exprimă cantitatea dintr-un anume bun de consum sau cantitatea dintr-un anume factor de producţie care poate substitui (înlocui) o unitate, o doză dintr-un bun de consum (de pildă, un pahar cu lapte), respectiv, dintr-un factor de producţie (un lucrător pe o zi, o săptămână, o lună etc); substituirea respectivă făcându-se într-o asemenea proporţie, încât utilitatea totală sau producţia totală să rămână neschimbată. De pildă, formula utilităţii marginale este următoarea: Um =
∆y/∆x → ∆x = -1;
UT = constantă. (v. Divizibilitatea bunurilor; Bunuri perfect divizibile).
