joi

28 martie, 2024

Dicționar Economic

AURELIAN, PETRU S.

vineri, 3 februarie, 2017

(1833-1909), economist român, agronom, profesor universitar, om politic cu vederi progresiste, ministru şi prim-ministru în mai multe guverne liberale, membru şi preşedinte al Academiei Române. P.S. Aurelian a militat pentru progresul  şi independenţa economică  şi politică  a României, a elaborat o teorie proprie privind industrializarea ţării; a reliefat necesitatea dezvoltării şi modernizării agriculturii, precum şi a dezvoltării unor instituţii de credit şi a cooperaţiei. Cu prilejul Expoziţiei internaţionale de la Paris, din 1867, redactează, împreună cu Al. Odobescu, şi publică bro- şura “Notice sur la Roumanie, principalement au point le vue de son economie rurale, industrielle et comer- ciale, avec une carte de la Principauté de Roumanie”. Ca membru al Societăţii Agricultorilor, redactează statutul acestei societăţi, menită  să contribuie la dezvoltarea agriculturii prin introducerea unor metode agrotehnice şi zootehnice avansate. Unul din primele subiecte dezbătute în cadrul Societăţii de Economie Politică, al cărei vicepreşedinte este de la înfiinţare, a fost acela cu privire la condiţiile pentru înfiinţarea industriei în România. Într-o vreme când partizanii liberului schimb deţineau poziţii destul de puternice în viaţa obştească, P.S. Aurelian reuşeşte să impună ideea făuririi industriei naţionale. În condiţiile de faţă, remarca el, lipsa industriei este o cauză de slăbiciune economică pentru ţară, iar în viitor o ameninţare pentru interesele ei cele mai vitale. În general, în tratarea oricărei probleme sociale sau politice, P.S. Aurelian va acorda atenţie prioritară aspectelor economice. Când se ocupă de învăţământ, primul loc este rezervat învăţă- mântului economic. Însuşirea cunoştinţelor de econo- mie politică este, susţine el, “necesară pentru toţi ce au parte de o instruire sistematică”. A iniţiat şi a condus revistele “Economie rurală”, “Economie naţională”. Op.: “Catehismul economiei politice” (1871); “Terra nostra” (1875); “Cum se poate fonda industria în România” şi “Industria română faţă cu libertatea co- merţului de importaţiune” (1881); “Schiţe asupra stării economice a României în secolul al XVIII-lea (1882); “Politica noastră comercială faţă cu convenţiile de comerţ (1885); “Câteva pagini din economia rurală a Rusiei” (1886); “Politica noastră vamală” (1890); “Viitorul nostru economic” (1890).



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: