luni

15 august, 2022

Dicționar Economic

ASIGURĂRI SOCIALE

vineri, 6 august, 2021

>, sistem de sprijin bănesc, cu caracter contributoriu, rezultat în urma funcţionării mecanismului distinct de transfer financiar realizat de către stat prin intermediul procesului de redistribuire. A.s. se fundamentează în majoritatea cazurilor pe ideea de risc. Prin construcţia sa, sistemul de a.s. generează sentimentul şi starea de solidaritate între toţi participanţii la risc; principiul de funcţionare a sistemului de a.s. constă în aceea că toţi membrii societăţii expuşi la risc contribuie băneşte la formarea fondului de a.s., dar beneficiază numai cei aflaţi efectiv în nevoie. Sistemul de a.s. se clasifică în funcţie de mai multe criterii, mai importante fiind: după nivelul de realizare, există a) sistemul a.s. de stat, de regulă obligatoriu, stabilit prin lege şi garantat de bugetul de stat (asigurarea pentru pensie, şomaj, risc de accidente – în unele ramuri industriale), şi sistemul  a.s.  private,  care cuprinde asigurările absolut voluntare; după sursele de formare  a fondului de a.s. există: a) asigurări fundamentate prin crearea unui fond din care se plăteşte riscul celui aflat în nevoie; b) asigurări provenite din contribuţia
actuală a persoanelor care se asigură şi c) asigurări cu surse mixte, realizate prin contribuţia beneficiarilor potenţiali şi a statului (de la buget).



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: