vineri

19 aprilie, 2024

România – Administrație Digitală

Drumul cel mai scurt către relația normală dintre cetățean și stat

8 iunie, 2020

Una din trei școli din România utilizează azi în procesul de învățare online aplicația Clasaviitorului.ro realizată de Edu Apps. Trecerea rapidă de la sistemul clasic la cel ”de criză” a fost posibilă deoarece o aplicație, realizată cu fianțare europeană nerambursabilă, era disponibilă de 8 ani.

Marele avantaj al sistemului de învățământ românesc a fost acela al gratuității instalării și utilizării aplicației EduApps: Clasaviitorului.ro este o aplicație prin intermediul căreia orice instituție de învățământ poate să activeze gratuit licențele gratuite G Suite for Education (Google) și Office 365 A1 (Microsoft).

Edu Apps este singurul partener autorizat de către ambele companii pentru a face acest tip de activări, iar utilizatorii dispun de un singur cont cu care pot accesa atât serviciile Google cât și cele ale Microsoft. Autorizarea a fost obținută după ce a fost demonstrată capacitatea tehnică și administrativă pentru a face aceste implementări.


Eforturile EduApps au fost recunoscute oficial de Ministerul Educației, care a recomandat Inspectoratelor Școlare să utilizeze aplicația Clasaviitorului.ro , singura care îndeplinește 5 condiții de bază pentru desfășurarea activităților didactice în mediul online:

  • aplicații care fac posibilă susținerea cursurilor online și sunt disponibile cu licență gratuită
  • este asigurată conformitatea cu legislația GDPR
  • simplu de implementat, fără achiziția de echipamente
  • suficiente cadre didactice familiarizate cu tehnologia digitală pentru susținerea cursurilor online
  • disponibilitatea resurselor educaționale necesare pentru ca și alți profesori să poată dobândi în scurt timp cunoștințele necesare pentru susținerea cursurilor online

Învățământ de criză

Martie 2020 a găsit sistemul de învățământ preuniversitar din România total nepregătit pentru decizia de a muta complet procesului de învățare în online deși soluția era la îndemână de 8 ani. Aplicația dezvoltată de compania Edu Apps, dezvoltatorul programului ClasaViitorului.ro a fost finanțată în cadrul unui grant european gestionat și monitorizat de Ministerul Educației.

O condiție de rezultat era ca aplicația să se poată interconecta cu sistemele existente la ministerul de resort.

Până la debutul crizei coronavirus, acest beneficiu a fost accesat de doar 300 de școli din cele 6.293 din țară.


După intrarea în stare de urgență și închiderea școlilor și până în luna mai au fost create peste 25.000 de conturi pentru profesorii care s-au familiarizat cu metodele de predare online cu ajutorul pachetului de licențe Clasa Viitorului. La final de luna mai, sunt peste 2.200 de școli înrolate, urmând să fie preluate în ordine cronologică alte câteva sute de cereri care sunt încă în configurare.

Compania dezvoltatoare nu are acces la Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), Edu Apps pune la dispoziție școlilor o aplicație (interfață) în care școlile introduc propriile credențiale.

Compania nu stochează date de autentificare, iar datele preluate din sistem sunt procesate de aplicația ADMA în sistem de tip Cloud Computing în Uniunea Europeană, iar fiecare utilizator își exprimă acordul expres și neechivoc pentru prelucrarea acestor date înainte de a i se crea contul de acces la aplicații. Locația aplicației ADMA este în Europa (Belgia).

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: