vineri

26 aprilie, 2024

Just Business

O interfață între Economie și viața afacerilor

7 octombrie, 2020

Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) cere autorităților române să evalueze ”obiectiv” decizia Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență de a restricționa, începând de miercuri, activitatea restaurantelor din București.
HORA anunță că este ”pregătită să acționeze în judecată statul, în condițiile în care se vor lua decizii fără dovezi și studii care să ateste că redeschiderea Horeca a contribuit la creșterea numărului de cazuri”.

Într-o scrisoare transmisă premierului Orban, miniștrilor de Interne, Sănătății, Economiei, Muncii și altor oficiali români, HORA  anunță că ”va  propune suspendarea Ordinului Departamentului pentru Situații de Urgență și va contesta la Curtea de Apel orice măsură nejustificată”.

Organizația solicită oficialilor să ia în considerare următoarele aspecte:

  • Re-deschiderea teraselor restaurantelor la 01.06.2020 nu a dus la o creștere a numărului de persoane infectate cu COVID în perioada imediat următoare;
  • Re-deschiderea restaurantelor la interior de la 01.09.2020 nu a dus la o creștere a numărului de persoane infectate cu COVID în perioada imediat următoare;
  • Nu au fost depistate și nu există focare de infecție cu COVID în restaurante;
  • Nu există un studiu care să poată certifica, fără echivoc, faptul că restaurantele pot duce la răspândirea virusului mai mult decăt alte activități;
  • Restaurantele au fost și sunt un domeniu bine reglementat în care, încă de la re-deschiderea teraselor, se respectă foarte strict masurile de siguranță și protocolul sanitar. În cazul în care au existat unități în care nu au fost respectate sau aplicate corect măsurile sanitar-veterinare în vigoare, HORA este în asentimentul organelor abilitate și consideră că trebuie aplicate cele mai dure măsuri.

Scrisoarea mai transmite:

Considerăm ca industria ospitalității, atât de greu incercată în ultimele șase luni, trebuie să fie tratată corect de către instituțiile abilitate – Prefectura Municipiului București, Direcția de Sănătate Publică și Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – printr-o bună reglementare a desfașurării activității și permiterea funcționării. Protocolul sanitar și măsurile de siguranță existente sunt respectate de către toți operatorii.


Considerăm că, prin restricționarea activității restaurantelor, închiderea industriei ospitalității nu se va rezolva problema sanitară în București și nu se va stopa răspandirea virusului  SARS-COV-2.

Un mediu bine reglementat, o industrie bine reglementată și care va respecta toate regulile și măsurile impuse pentru siguranța noastră, a tuturor, are șansa reală de a contribui la menținerea sub control a răspândirii COVID și revenirea la normalitate.

HORA mai amintește:

Înainte de criza COVID-19, industria HORECA număra în jur de 40.000 de societăți comerciale cu capital 100% românesc având o cifră de afaceri de 5 miliarde euro și aproximativ 400.000 de angajați. Totodată industria noastră contribuia semnificativ la evoluția unor companii ce dezvoltau afaceri în domenii conexe, precum agricultură, furnizorii locali de ingrediente, producători și distribuitori materie primă în bucătărie, importatori și distribuitori de produse alimentare, prestatori de servicii dedicate industriei, precum și sisteme de gestiune, curățenie, transport, logistică, ambalaje.

Urmare a crizei datorată pandemiei și a măsurilor restrictive instaurate de autorități, industria noastră este în prezent cea mai afectată, atât la nivel local cât și internațional, înregistrând un declin brusc care a dus la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 80% față de anul trecut și a determinat suspendarea activității în cazul a peste 40% dintre operatori.


Întrucât ne dorim dezvoltarea unui cadru sănătos pentru afacerile din industria ospitalității, vă supunem atenției solicitarea HORA privind evaluarea obiectivă a propunerii făcută de CNSU in ceea ce privește restricționarea activității restaurantelor in București.

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: