duminică

28 aprilie, 2024

România – Administrație Digitală

Drumul cel mai scurt către relația normală dintre cetățean și stat

13 iunie, 2020

Persoanele înregistrate în Spațiul Privat Virtual pot face plata obligațiilor fiscale la buget direct cu cardul bancar prin interconectarea cu ghișeul.ro, soluție care permite achitarea a peste 30 de impozite și contribuții. Acestă facilitate este operațională din 11 iunie 2020, primele plăți fiind deja efectuate de către contribuabili, a anunțat vineri Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

”Plata a fost introdusă pentru toate tipurile de creanțe fiscale care se pot plăti cu cardul prin Sistemul Național Electronic de Plăți, iar instrucțiunile pentru utilizarea acestui serviciu sunt disponibile pe site-ul instituției, la următorul link https://static.anaf.ro/static/10/SPV/Instructiuni_plata_prin_SPV.pdf”, transmite Agenția.

În Spațiul Privat Virtual, la accesarea serviciului “Plata obligațiilor fiscale”, se afișează pagina de pornire, în care trebuie ales CNP-ul pentru care se dorește plata. În cazul persoanelor care se autentifică în SPV cu NPOTP (nume, parola si OTP), în listă apare doar CNP-ul titularului de cont.


La apăsarea butonului ”Afișare obligații restante”, se afișează lista obligațiilor ce pot fi plătite prin platforma ghiseul.ro și care cuprinde peste 30 de poziții, de la impozitul pe venituri, la contribuții, accize colectate și până la plata unor penalități.

La apăsarea butonului „Plătește”, utilizatorul este direcționat către serviciul de plată online al platformei ghiseul.ro, unde se bifează căsuța „Aprob plata și sunt de acord cu termenii și condițiile de utilizare” si butonul „PLATESTE”. Din această pagină nu mai există posibilitatea întoarcerii la serviciul disponibil în SPV.

Baza legală pentru realizarea acestor operațiuni o constituie Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2012 din 4 iunie 2020 pentru modificarea și completarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între Ministerul Finanțelor Publice/organul fiscal central și persoanele fizice, persoanele juridice și alte entități fără personalitate juridică, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 660/2017 (Monitorul Oficial nr. 494 din 11 iunie 2020).


citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: