România – Administrație Digitală

Drumul cel mai scurt către relația normală dintre cetățean și stat

1 aprilie, 2015

Agenda-Digitală-a-RomânieiObiectivul realizării unei pieţe digitale unice la nivelul Uniunii Europene, reprezintă o prioritate pentru Comisia Europeană, preşedintele Jean-Claude Juncker, alături de comisarul european pentru economie digitală, Gunther Oettinger declarându-şi intenţia de a întreprinde măsuri legislative concrete pentru definitivarea acesteia.
Astfel, Comisia Europeană are în vedere lansarea, în luna mai 2015, a unei strategii europene privind Piaţa Unică Digitală, axată pe 6 obiective majore, pornind de la problemele esenţiale cu care se confrunta Uniunea în acest sector, respectiv :

  • protecţia datelor personale
  • reforma cadrului de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice;
  • modificarea normelor privind drepturile de autor, astfel încât să reflecte noile trenduri tehnologice;
  • simplificarea normelor privind comerţul on-line;
  • sprijinirea inovatorilor în demararea propriilor afaceri;
  • dezvoltarea competenţelor digitale.

În acest context, o parte a statelor membre (SM) au demarat procese interne de identificare a priorităţilor naţionale şi au circulat contribuţii proprii (non-paper) în scopul reflectării acestora în viitorul document al Comisiei Europene.

Potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Societatea Informațională, ”având în vedere importanţa acestui domeniu pentru viitorul pieţei unice europene şi pentru creşterea competitivităţii economiei naţionale şi crearea de locuri de muncă, în special în contextul provocărilor cu care România se confruntă în acest sector, precum şi frecvenţa dezbaterilor în diverse formaţiuni ale Consiliului Uniunii Europene, reiese necesitatea identificării în plan intern şi a promovării la nivel european, a priorităţilor Guvernului României.”


În acest sens, anunță comunicatul, au fost iniţiate în primă fază o reuniune interministerială, precum şi o dezbatere publică în vederea identificării acestor priorităţi.

În urma acestor discuţii şi conform avizului transmis de către Ministerul Afacerilor Externe au fost identificate următoarele măsuri pe care România le considere că ar trebui să prevaleze în cadrul strategiei europene privind Piaţa Unică Digitală:

  • reducerea decalajului digital, condiţie esenţială pentru atingerea obiectivului de piaţă unică digitală, având în vedere diferenţe foarte mari existente între statele membre în ceea ce priveşte gradul de dezvoltare şi utilizare a ICT;
  • îmbunătăţirea competenţelor digitale ale tuturor cetăţenilor indiferent de vârstă, gen sau regiune precum şi dezvoltarea competenţelor profesionale şi digitale ale lucrătorilor;
  • digitalizarea sectorului public, dezvoltarea aplicaţiilor de e-guvernare, e-commerce, e-learning, e-health, e-procurement, e-invoicing, precum şi asigurarea interoperabilităţii acestora;
  • asigurarea securităţii reţelelor şi a informaţiei şi crearea premiselor consolidării încrederii utilizatorilor în reţelele şi serviciile on-line;
  • stimularea cercetării şi inovării, în acest moment fragmentarea pieţei şi dispersia mijloacelor de finanţare pentru inovare reprezentând bariere în creşterea şi dezvoltarea afacerilor inovatoare din sectorul ICT, în special a IMM-urilor;
  • asigurarea unui cadru de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice care să ţină cont de progresul tehnologic şi de condiţiile pieţei şi să stimuleze competiţia şi investiţiile în sector;
  • angajarea într-o amplă reformă a serviciilor e-health.


citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: