cursdeguvernare

luni

16 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

UPDATE / Peste 400 t de alimente, scoase din rezerva de stat pentru sinistrații din județul Galați – situația din teren

15 septembrie, 2024

UPDATE: În judeţul Galaţi, pericolul a trecut, având în vedere că apele au început să se retragă, iar precipitaţiile anunţate de acum încolo vor fi mai reduse cantitativ, dar autorităţile trebuie să rămână în continuare pe poziţii pentru a ajuta sinistraţii cu tot ceea ce este necesar, a declarat duminică ministrul Mediului, Mircea Fechet.

„Monitorizăm cu atenţie ce se întâmplă şi mai spre nord, pentru că aceste precipitaţii vor urca cel mai probabil în judeţul Iaşi, în judeţul Botoşani, e posibil să avem zone afectate şi la Suceava şi Neamţ. (…) Noi suntem în alertă, suntem extrem de precauţi şi suntem alături de oameni. Deocamdată, judeţul Galaţi este în afara oricărui pericol. Aşteptăm precipitaţii de 10, maximum 15 litri pe metrul pătrat la noapte, apa a scăzut considerabil în foarte multe din localităţi”, a spus Mircea Fechet.

Întrucât precipitațiile înaintează spre nordul Moldovei, au toritățile au decis să trimită duminică mai multe echipamente.


Din Suceava vor pleca spre Iaşi două autocamioane pentru transportul echipamentelor, un microbuz pentru transport personal, trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă, două motopompe remorcabile pentru evacuarea apei din zonele inundate, dar şi două motopompe transportabile pentru evacuarea apei din spaţii restrânse.

De asemenea, spre Iaşi vor fi trimise şi cadre specializate în intervenţii în situaţii de urgenţă de la Detaşamentele de pompieri Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.

UPDATE: Conform unui comunicat al MAI, în ultimele 24 de ore, au fost afectate 28 localităţi din 7 judeţe (Argeş, Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Timiş şi Vaslui), unde s-a intervenit pentru salvarea a 320 persoane. De asemenea, au fost afectate parţial sau total peste 5.000 de gospodării şi peste 15.000 persoane.

UPDATE: Duminică dimineața, MAI a anunțat că au fost operaţionalizate o tabără mobilă pentru sinistraţi între localităţile Pechea şi Slobozia Conachi şi o tabără pentru sinistraţi în sala de sport a şcolii din localitatea Slobozia Conachi, ambele în judeţul Galaţi.


Tabăra din Slobozia Conachi dispune de 30 de corturi, echipate cu 200 de paturi şi saci de dormit, instalaţia de încălzire fiind complet funcţională.

De asemenea, sunt asigurate două containere pentru duş şi baie, precum şi două bucătării mobile, pentru a răspunde nevoilor de bază ale persoanelor afectate.

În total, au fost amplasate 6 tabere mobile în judeţele Galaţi, Iaşi şi Vaslui.

Pentru gestionarea situaţiei la nivelul judeţelor afectate sunt activate duminică grupele operative, este crescută capacitatea operaţională la Nivelul 4 – Alertă Roşie la nivelul judeţelor Galaţi, Iaşi şi Vaslui.

***

Știrea inițială:

Peste 400 de tone de alimente de primă necesitate (conserve, caşcaval, apă, zahăr etc.), dar şi construcţii modulare pentru cazare, grupuri sanitare și saci de dormit, perne, pături, saltele, aşternuturi etc. au fost scoase de la rezervele de stat a unor containere, pentru a fi trimise persoanelor afectate de inundaţiile produse în judeţul Galaţi.

Reamintim că Ciclonul Boris, care afectează Europa Centrală și de Est, a produs în mai multe zone din Moldova inundaţii-fulger de peste 150 l/mp în mai puţin de 24 ore, judeţul Galaţi (localităţile Cudalbi, Cuza-Vodă, Pechea, Slobozia- Conachi, Izvoarele, Cuca) fiind cel mai afectat din cauza viiturilor puternice produse în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă.

Cele mai mari cantităţi de precipitaţii s-au înregistrat pe râul Perişani, afluentul râului Suhu, din comuna Corni, judeţul Galaţi la staţiile: Cãrja, judeţul Vaslui – 165,8 l/mp.

Peste 5.000 de gospodării din 12 localităţi din judeţul Galaţi au fost afectate total sau parțial de inundaţiile provocate de ciclonul Boris, 252 de persoane fiind evacuate. Patru persoane au decedat. 

Intervenţiile autorităților au fost dificile, din cauza căilor de comunicaţii inundate, nefiind condiţii de scurgere în albie din cauza deversarilor, scurgerilor de pe versanti şi a acumularilor de apa din precipitatii.

Codul roșu de ploi și inundații a fost prelungit pentru Galați și Vaslui, până duminică la ora 12.00.

„Urmare a fenomenelor hidrometeorologice produse în judeţul Galaţi, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat HCNSU nr. 24, prin care se propune Guvernului României scoaterea de la rezervele de stat a unor construcţii uşoare din elemente modulare (pentru cazare), articole de cazarmament, apă şi alimente în vederea acordării ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Galaţi pentru asigurarea condiţiilor minime de trai persoanelor afectate de fenomenele hidrometeorologice”, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

„Ajutoarele trimise în judeţul Galaţi constau în peste 400 de tone de alimente de primă necesitate (conserve, caşcaval, apă, zahăr etc.), dar şi construcţii modulare pentru cazare, grupuri sanitare, saci de dormit, perne, pături, saltele, aşternuturi etc”, transmite IGSU.

De asemenea, a fost abilitat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să solicite Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS) scoaterea de la rezervele de stat a unor cantităţi suplimentare de produse şi materiale şi/sau a unor noi categorii de produse şi materiale, pe baza analizei efectuate la nivelul judeţului Galaţi, în vederea acordării ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, unităţilor administrativ-teritoriale afectate, arată sursa citată.

Transportul materialelor şi produselor menţionate se efectuează cu mijloace de transport din dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerului Apărării Naţionale, Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi, la nevoie, cu mijloace de transport aparţinând unor operatori economici specializaţi contractaţi de ANRSPS.

Situația din Galați

Duminică dimineața, șase persoane se mai aflau în podurile caselor, pentru că au refuzat să fie evacuați.

„Situaţiile cele mai dificile s-au înregistrat în localităţile Murgeni, Gara Banca, Zorleni, Trestiana şi Griviţa, Măluşteni, Fălciu, Gara Docăneasa, Vinderei, Lunca Banului, Rânzeşti, Bârlad şi Bogdăneşti. Au fost înregistrate pagube semnificative, fiind afectate mai mult de 140 de gospodării. Până la momentul raportării, 46 de persoane au fost evacuate, între care 33 de copii şi 13 adulţi. În localitatea Griviţa, doi pacienţi au rămas blocaţi în ambulanţe din cauza aluviunilor de pe carosabil, însă şoseaua a fost curăţată, astfel că o femeie însărcinată şi un bărbat suferind de hipertensiune arterială au ajuns cu bine la spitalul din Bârlad”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui.

În urma ploilor torenţiale, la nivelul judeţului traficul rutier a fost afectat pe trei drumuri naţionale, respectiv DN 24 A, DN 15D şi DN 26.

Sâmbătă, aproape 1200 de consumatori au rămas fără energie electrică în localităţile Obârşeni, Lipovăţ, Corbu, Bogdăneşti, Sărăţeni, Griviţa şi Murgeni, mai multe echipe de intervenţie ale distribuitorului zonal de energie lucrând pentru repunerea în funcţiune a instalaţiilor.

Peste 100 de pompieri cu 22 mijloace de intervenţie dar şi angajaţi din cadrul autorităţilor administraţiei locale şi structurilor locale ale instituţiilor şi autorităţilor cu atribuţii în asigurarea răspunsului în cazul producerii unor situaţii deosebite au intervenit la situaţiile de urgenţă. 

Pompierii au intervenit duminică noaptea cu mai multe autospeciale şi motopompe pentru evacuarea apei din subsolul Casei de Cultură din municipiul Bârlad, precum şi din două locuinţe din Zorleni, în timp ce militarii de la Punctul de Lucru Murgeni au intervenit pentru salvarea unor animale în localitatea Blăgeşti, comuna Blăgeşti. Salvatorii din Huşi au intervenit cu motopompele pentru evacuarea apei din trei case aflate în localitatea Lunca Banului.

La Bârlad şi Huşi au fost operaţionalizate două tabere destinate sinistraţilor.

Inundații și în Republica Moldova, situații deosebite în mai multe țări din ECE

În ultimele zile, ploile torenţiale s-au abătut asupra Europei Centrale şi de Est, umflând râurile şi declanşând avertizări de inundaţii în Republica Cehă, Polonia, Austria, Slovacia şi Ungaria.

Barierele împotriva inundaţiilor din capitala cehă Praga au fost ridicate, în timp ce în unele părţi ale Poloniei locuitorii au fost evacuaţi.

Ploile torenţiale au provocat inundații și în câteva raioane din Republica Moldova, inclusiv la Chişinău. Mai multe străzi au fost inundate în capitală, iar în sectorul Botanica au loc alunecări de teren.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Creșterea salariului mediu brut pe economiei a fost alimentată de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: