Prim-ministrul britanic, Rishi Sunak, l-a numit pe David Cameron, unul dintre predecesorii săi, în funcția de ministru de externe. Este revenire neașteptată a fostului premier în guvern și la vârful politicii britanice, la șapte ani de când a demisionat în urma eșecului său în referendumul pentru Brexit, scrie Politico.
Decizia apare după o mini-remaniere guvernamentală, văzută ca un efort al premierului Rishi Sunak de a opri prăbușirea accelerată a partidului său în sondaje.
Premierul a remaniat ministrul de Interne, Suella Braverman, după declarațiile controversate privind marșul pro-palestinian organizat în week-end la Londra. Braverman a fost înlocuită cu James Cleverly, ministrul de externe. În locul celui din urmă a fost numit David Cameron.
David Cameron devine membru al Camerei Lorzilor
Pentru a putea deveni ministru în guvernul britanic, Cameron va fi numit membru al Camerei Lorzilor – miniștrii britanici trebuie să fie, în mod obligatoriu, parlamentari.
David Cameron a demisionat în 2016 după ce a pierdut referendumul Brexit, convocat de guvernul său și în cadrul căruia a făcut campanie pentru rămânerea în Uniunea Europeană a Regatului Unit.
Cameron a convocat referendumul pentru Brexit într-o încercare de a-i marginaliza pe susținătorii ieșirii din Uniunea Europeană din partidul său, sperând că rezultatul va fi unul favorabil rămânerii în UE, și de a-și consolida puterea ca lider al partidului. Pariul a fost unul ratat, însă, iar Cameron a fost obligat de circumstanțe să renunțe la putere.
După aflarea rezultatului, premierul Cameron a declarat că nu poate să continue ca premier și a demisionat, fiind înlocuit de Theresa May.
David Cameron s-a distanțat, în anii care au urmat referendumului pentru Brexit, de partidul său și de felul în care au acționat succesorii săi, deși nu i-a criticat vădit.
***