26 septembrie, 2021

Locuitorii din Buzău şi cei din Ţinteşti sunt chemaţi duminică la urne pentru a vota la referendumului privind potenţiala comasare a celor două localitaţi.

Dacă cetățenii celor două localități își vor da votul pentru unificare și va fi atins cvorumul, în România se va înregistrata o premieră a ultimelor trei decenii – comasarea voluntară a două unități teritoriale administrative.

Principalul argument invocat de iniţiatorul referendumului, primarul Buzăului, Constantin Toma, este acela că oraşul nu mai are terenuri pentru a se dezvolta, iar comasarea cu Ţinteştiul ar duce aproape la dublarea suprafeţei Buzăului.


Conform legii, referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente. Până la această oră, prezenţa la vot este de 2,5%.

„Pentru ca România să se dezvolte în ritm accelerat, are nevoie de o nouă reformă administrativă, ultima fiind realizată în 1968. Deși legislația în vigoare este puțin favorabilă unei asemenea reforme, iată că Buzăul și Ținteștiul au șansa unei premiere naționale, primul pasul spre începutul reformei administrative în țara noastră”, este îndemnul pe care primarul l-a adresat locuitorilor din Buzău.

Pentru acest referendum au fost amenajate 80 de secţii de votare în municipiul Buzău și două în comuna Ţinteşti. Acestea au fost deschise duminică dimineaţă, de la ora 7:00.

„Referendumul local din Municipiul Buzău este organizat în vederea consultării cetăţenilor pentru modificarea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Buzău şi unităţii administrativ-teritoriale comuna Ţinteşti, în sensul unirii celor două entităţi administrative, iar cel din comuna Ţinteşti în vederea consultării cetăţenilor pentru modificarea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale comuna Ţinteşti şi unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Buzău, în sensul unirii celor două entităţi administrative”, precizează Autoritatea Electorală Permanentă.


Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: