13 martie, 2021

România a consemnat în luna ianuarie 2021 o scădere de 1,1% a producției industriale față de luna anterioară (serie brută). De reținut, acest rezultat a fost influențat de perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare, valoarea ajustată pentru comparabilitate corectă fiind aceeași ca în decembrie 2020.

Evoluția față de aceeași lună a anului precedent a fost negativă (-2,3%), conform acelorași date comunicate de INS, dar pe seria ajustată cu numărul de zile lucrătoare și sezonalitate s-a consemnat un declin de doar -0,9%. Reamintim că în 2020, diminuarea producției industriale a determinat o scădere a PIB cu două puncte procentuale.


Datele din ultimii cinci ani rămân problematice deoarece arată un declin al producției industriale lunare, manifestat deja din anul 2018 încoace, cu mult înainte de a se declanșa pandemia. Practic, industria nu a recuperat în ianuarie 2021 nici măcar valoarea de la începutul lui 2019, altminteri similară cea din ianuarie 2016.

Ceea ce nu este de mirare dacă ne uităm la modul în care a evoluat productivitatea muncii în industrie, atât din 2016 încoace, cât și pe parcursul anului trecut. Când revenirea din partea a doua a anului a fost destul de consistentă dar nu a reușit să compenseze scăderea abruptă din primele luni de manifestare a pandemiei.


În structură, datele arată rezonabil pe seria brută, deoarece industria prelucrătoare, care dă tonul pentru ansamblul producției industriale a repetat rezultatul din decembrie și ajuns la două procente sub nivelul din aceeași lună a anului 2020, când industria dădea semne de revenire după declinul din 2019. De remarcat, însă, rezultatul slab din industria extractivă (-13,7%).

Fapt îmbucurător, printre ramurile industriale care au performat în prima lună a anului, cu creșteri de producție între 5% și 10%, se numără fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea echipamentelor electrice și fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor.

În ianuarie 2021, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut cu 0,5% în termeni nominali față de decembrie 2020. Creșteri semnificative s-au consemnat la bunuri intermediare (+6,1%) și bunuri de capital (+4,5%), ceea ce va ajuta la obținerea unor rezultate mai bune la export.

Scăderile față de luna precedentă s-au manifestat la bunuri de folosință îndelungată (-2,1%, dar, totuși, +17,8% în raport cu ianuarie 2020, valoare foarte bună), bunuri de uz curent (-12,4%) și în industria energetică (-4,8%, unde a contat mult evoluția mai favorabilă decât de obicei a temperaturilor exterioare)

Perspectiva arată destul de bine, deoarece comenzile noi au crescut cu 4% în luna ianuarie 2021 față de luna precedentă și cu +2,5% față de aceeași lună a anului anterior. Valoarea de ansamblu era susținută pe segmentele bunurilor de folosință îndelungată (+20,9%, respectiv +38,3% !) și diminuată mai semnificativ de bunurile de uz curent (-5,4%, respectiv -9,4%).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: