joi

18 aprilie, 2024

Dicționar Economic

VALOARE A CAPITALULUI FIX

joi, 16 ianuarie, 2014

expresie bănească a elementelor de patrimoniu, a elementelor de capital fix, elemente aflate în diferite stadii şi ipostaze ale procesului de producţie. În acest spirit, se urmăresc contabil şi statistic în principal valorile: iniţială completă, de inventar, de estimare, rămasă, de înlocuire. V.c.f. iniţială completă exprimă totalitatea cheltuielilor făcute cu construirea sau achiziţionarea, transportul şi punerea în funcţiune a capitalului fix, a capacităţilor de producţie. Mărimea şi dinamica v.i.c. caracterizează volumul şi structura capitalului acumulat de care dispune o întreprindere (firmă), o ramură a economiei, respectiv economia naţională în ansamblul ei (la acest nivel se exprimă de fapt avuţia naţională materială acumulată). Aceasta stă la baza calculelor privind amortizarea şi serveşte la analiza eficienţei folosirii investiţiilor  şi a capitalului fix. V.i.c., denumită şi valoare istorică, se modifică în momentul reevaluării elementelor de patrimoniu – reevaluare devenită necesară în condiţiile inflaţiei actuale – ca şi cu ocazia executării unor lucrări suplimentare faţă de cele iniţiale, de reparaţie  şi de modernizare. V.c.f. de inventar
reprezintă valoarea la care este evaluat un element patrimonial cu ocazia inventarierii. V.c.f. de inventar mai este cunoscută  şi sub denumirea de valoare actuală  şi cuprinde toate cheltuielile făcute cu achiziţia, construirea, transportul, instalarea, punerea în funcţiune a elementelor de capital fix. V.c.f. de estimare reprezintă valoarea ce se dă unui teren, unui mobil, unui element de capital fix de către experţi autorizaţi şi care de regulă este avută în vedere de partenerii de schimb la încheierea diferitelor contracte şi la efectuarea de tranzacţii. V.c.f. rămasă este acea parte din valoarea completă a capitalului fix care nu a fost încă amortizată. Se calculează ca diferenţă între valoarea completă (ca valoare iniţială, de evaluare, de înlocuire) şi mărimea amortizării calculate şi încasate prin preţul de vânzare. Corespunzător, v.c.f. rămasă se exprimă în valoarea iniţială, în cea de înlocuire etc. În condiţiile inflaţiei puternice, exprimarea valorii rămase se face cel mai adesea în valoare de înlocuire actualizată cu rata inflaţiei. V.c.f. de înlocuire reprezintă  cheltuielile care ar trebui efectuate la data reevaluării pentru înlocuirea unui element de capital fix. Se are în vedere înlocuirea capitalului fix vechi cu unul nou, având caracteristici tehnico-economice similare celui înlocuit (v. capital fix, Fond de amortizare).



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: