duminică

28 aprilie, 2024

Dicționar Economic

Teoria avantajului comparativ absolut

joi, 16 ianuarie, 2014

(v. AVANTAJ COMPARATIV ABSOLUT)
Teoria avantajului comparativ relativ (v. AVANTAJ COMPARATIV RELATIV)
TEORIA BUNĂSTĂRII, domeniu al teoriei economice şi sociale a cărui esenţă constă în ideea că dezvoltarea economică trebuie să pornească de la criteriul binelui colectiv, avantajul social fiind criteriul major în analiza cost-eficacitate socială. T.b. este un ansamblu de concepţii ale reprezentanţilor şi susţinătorilor statului bunăstării, economiei bună- stării, dezvoltării economice durabile etc. prin care se exprimă idei şi reprezentări teoretice şi practice privind concordanţa dintre diferite procese economice (distribuirea-redistribuirea venitului naţional, producţia de servicii publice, dimensionarea venitului minim pe economie etc.) şi bunăstarea individuală/ colectivă. Scopul t.b. este de a crea un suport teoretic în vederea explicării mecanismului de funcţionare a economiei bunăstării. Este un merit al reprezentanţilor şi susţinătorilor acestei teorii de a sesiza necesitatea asigurării unei concordanţe între diferitele compartimente ale economiei de piaţă şi cadrul său social (v. Economia bunăstării, Statul bunăstării).



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: