componentă a noilor forme de organizare a muncii, aplicabilă marilor întreprinderi, mai ales celor din industria automobilelor (Volvo, Renault, Peugeot etc.), prin care se urmăreşte regruparea sarcinilor parcelare într-un cadru mai larg, cu scopul de a spori interesul şi satisfacţia lucrătorului pentru munca sa. În sens restrâns, r.p. presupune o asemenea organizare a muncii încât individului să-i fie încredinţate succesiv posturi de muncă diferite. Avantajele r.p. constau în aceea că activitatea salariatului devine mai variată şi capătă o mai bună viziune asupra activităţii de ansamblu din atelier, secţie, firmă. R.p. generează şi unele inconveniente: menţine caracterul parcelar al muncii şi cere un efort de readaptare la fiecare loc de muncă nou. Alături de r.p., noile forme de organizare a muncii sunt: lărgirea sarcinilor, îmbogăţirea sarcinilor, constituirea grupurilor semiautonome, cercurile de calitate ş.a. (v. Eficienţă economică, Productivitatea muncii).
