(ECONOMICĂ), principiu de comportament uman individual sau colectiv constând din urmărirea propriului scop printr-o acţiune supusă unui set de constrângeri. În teoria economică neocla- sică, bazată pe o paradigmă de factură pozitivistă, r. era de tip optimizant, constând în urmărirea, de către subiecţii economici, a extremizării unor parametri consideraţi drept funcţii-scop ale sistemului economic respectiv (maximizarea efectelor şi minimizarea eforturilor). Din perspectivă sistemică, r. apare însă într-o accepţiune diferită şi se referă la asumarea de către subiecţii economici a unor comportamente cu sens, ale căror scopuri prezintă o raţiune de a fi pro- movate în condiţiile unei stări date şi ale unei evoluţii preconizate a sistemului. Herbert Simon a pus în evidenţă caracterul limitat al r.e., ceea ce duce la înlo- cuirea conceptului de “optim” cu cel de “satisfăcător”. Găsirea unei soluţii satisfăcătoare la problemele de decizie şi acţiune necesită abordări de tip “tatonare”, constând dintr-o căutare moderat de laborioasă; un asemenea demers este consonant cu natura, mai curând euristică decât algoritmică, a comportamen- telor umane de rezolvare a problemelor. Limitarea r.e. se manifestă sub aspectul ambelor sale dimensiuni fundamentale, şi anume: r.e. informaţională, care ţine de capacităţile umane de receptare, memorizare şi procesare a informaţiilor, şi r.e. calculatorie, care ţine de capacităţile subiecţilor de a-şi gestiona timpul şi atenţia pentru procesarea, în intervale de timp determinate, a informaţiilor aferente diferitelor lor procese cognitive sau de decizie (v. Comportament economic).
