rată a dobânzii care îşi are originea în celebra teorie a deprecierii viitorului expusă de E. Böhm-Bawerk, unde rata dobânzii este interpretată ca preţ al timpului. Punctul de plecare îl constituie legea fundamentală a acţiunii umane bazată pe factorul preferinţei de timp, potrivit căreia oamenii preferă bunuri în prezent decât să obţină aceleaşi bunuri în viitor. Pe piaţa creditului, spre exemplu, participanţii schimbă bunuri diferite: creditorul îi oferă debitorului un bun prezent, pe când debitorul oferă o perspectivă, un bun viitor, adică banii pentru care creditorul va trebui să aştepte perioada convenită spre a-i putea utiliza. Bunurile prezente aduc întotdeauna un câştig faţă de aceleaşi bunuri disponibile la un anumit moment în viitor. Acest câştig, acest “agio”, este r.p.d., ca rezultat al schimbului bunurilor prezente cu bunuri viitoare. Nivelul r.p.d. este determinat de intensitatea preferinţelor de timp, adică de gradul în care oamenii preferă prezentul viitorului. Preferinţa de timp a oamenilor justifică măsura în care ei vor economisi şi investi, în comparaţie cu nivelul consumului prezent. Dacă preferinţa de timp a oamenilor va scădea, atunci va exista tendinţa de a se consuma mai puţin în prezent şi de a se economisi şi investi mai mult; din acelaşi motiv, în timp, rata dobânzii va scădea. Astfel, creşterea economică apare, în mare măsură, ca rezultat al unor rate ale preferinţei de timp în scădere.
