raport între productivităţile fizice marginale ale factorilor utilizaţi în producerea unei
cantităţi determinate dintr-un anumit bun economic. R.m. de s.t. reprezintă un instrument de analiză a comportamentului unui producător care dispune de mai multe metode tehnice de combinare a factorilor de producţie utilizaţi, de exemplu capital (K) şi muncă (L). Diferenţele dintre aceste metode se referă la cantităţile factorilor utilizaţi, cum ar fi: a) 1 K şi 8 L; b) 2 K şi 6 L; c) 3 K şi 5 L. Desigur că, în situaţia unor preţuri constante ale factorilor, costurile de producţie sunt diferite. Pentru minimizarea acestor costuri trebuie aleasă metoda optimă, respectiv un factor trebuie înlocuit cu celălalt, în anumite proporţii. De exemplu, trecerea de la a) la b) presupune reducerea cantităţii de muncă (–
∆L) şi creşterea
cantităţii de capital (
∆K). Raportul –∆L/∆K depinde
de productivitatea marginală fizică a capitalului (WM
K) şi a factorului muncă (WML). Deoarece
nivelul producţiei rămâne constant, –
∆L · WM
L în
modul este egal cu
∆K · WM
K. Rezultă că r.m. de s.t.
=
∆L/∆K = WM
K/WML. Aceasta înseamnă că
pierderea de producţie cauzată de reducerea numărului de lucrători trebuie să fie egală cu producţia suplimentară obţinută ca urmare a creşterii volumului de capital. Desigur că situaţia este inversă dacă munca substituie o parte din capital. Costurile de producţie sunt minime când r.m. de s.t. este egală cu raportul dintre preţurile celor doi factori (WM
K/WML
= P
K/PL). R.m. de s.t. exprimă panta
izocuantei şi înregistrează o tendinţă de scădere (v. Izocuantă, Linia izocostului).
