luni

13 mai, 2024

Dicționar Economic

RATĂ MARGINALĂ DE SUBSTITUŢIE ABUNURILOR DE CONSUM

joi, 16 ianuarie, 2014

raport între utilităţile marginale ale diferitelor bunuri economice. R.m. de s. constituie un instrument de analiză  a comportamentului unui consumator care, la un nivel dat al utilităţii totale, poate înlocui în anumite proporţii bunul y cu bunul x sau invers. De exemplu, să presupunem că un consumator obţine o utilitate totală maximă în următoarele variante de combinare: a) 1 x şi 7 y; b) 2 x şi 4 y; c) 3 x şi 2 y. În această situaţie, consumatorului îi este indiferent ce variantă alege, însă pentru a obţine o unitate suplimentară din bunul x, el trebuie să renunţe la o anumită cantitate din bunul y, astfel că r.m. de s. este egală cu – 
∆y/∆x.
Dacă avem în vedere că utilitatea totală rezultată din consumul celor două bunuri rămâne constantă, atunci produsul, în modul, dintre modificarea cantităţii bunului y(
∆y) şi utilitatea sa marginală (Umy) trebuie
să fie egal cu produsul dintre modificarea cantităţii bunului x(
∆x)  şi utilitatea sa marginală (Umx).
Aceasta înseamnă că între modificările cantitative ale acestor bunuri şi utilităţile lor marginale există  o relaţie negativă ( –
 ∆y · Umy = ∆x · Umx). Rezultă
că r.m. de  s. = – 
∆y/∆x = Umx/Umy. Cu ajutorul
r.m. de s. se măsoară panta curbelor de indiferenţă, care înregistrează o tendinţă de scădere şi determină, în condiţiile unui anumit buget şi anumitor preţuri, echilibrul consumatorului (v. Curba de indiferenţă, Echilibrul consumatorului, Linia bugetului).



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: