luni

20 mai, 2024

Dicționar Economic

PREŢ,  

joi, 16 ianuarie, 2014

cantitatea de monedă cerută  şi/sau oferită pentru achiziţionarea unei unităţi de satisfactori sau prodfactori. Indiferent de utilitatea unui bun, preţul său există numai în măsura în care se realizează un schimb, adică producătorul şi consumatorul sunt dife- riţi. Anterior economiei de schimb, dar uneori şi în condiţiile economiilor de piaţă moderne, preţul nu era/este decât expresia reciprocă a unui schimb de bunuri sau servicii bazat pe troc. Dacă, de exemplu, 5 kg de orez se schimbă pe 10 kg de grâu, atunci preţul orezului în grâu este 2, iar preţul grâului în orez este 0,5. Asemenea raporturi constituie de fapt preţurile relative, respectiv cantitatea dintr-un bun/ serviciu la care trebuie să se renunţe pentru a achiziţiona o unitate dintr-un alt bun sau serviciu. Ele pot evolua diferit comparativ cu preţurile absolute, respectiv cu preţurile exprimate în monedă. Astfel, de exemplu, dacă toate preţurile exprimate în monedă cresc în aceeaşi proporţie, atunci preţurile absolute cresc, însă cele relative rămân constante. Nivelul şi evoluţia preţurilor în economia de piaţă sunt determinate de jocul liber al cererii şi ofertei, dar şi de intervenţia guvernamentală şi de politica marilor firme.



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: