duminică

21 iulie, 2024

Dicționar Economic

Piaţa titlurilor necotate 

joi, 16 ianuarie, 2014

(v. RASDAQ)
PIAŢĂ, termen care poate avea diferite semnificaţii: 1. locul sau spaţiul unde au loc schimburile sau relaţiile dintre agenţii economici care vând şi cei care cumpără; 2. formă de organizare a schimburilor; 3. întâlnire şi/sau confruntare între cererea şi oferta de diferite bunuri, indiferent de locul unde acestea se desfăşoară, în scopul de a se realiza schimbul la preţuri stabilite prin negociere. P.  se prezintă sub forme extrem de diferite care au evoluat în timp de la târguri  şi hale publice prezente încă în numeroase locuri, dar cu un nomenclator de bunuri (tradiţionale şi moderne) mai complex, până la magazine cu sucursale, lanţuri de supermagazine, expoziţii cu vânzare, case de comenzi, agenţii specializate, burse etc. Există p. specializate, adesea foarte strict, şi p. cu de toate, universale. În acest sens distingem: a) p. ale factorilor de producţie (sau prodfactorilor), cum ar fi: pentru materii prime, forţă de muncă, maşini şi utilaje, capital etc.; b) p. ale bunurilor de consum (sau satisfactorilor). Din punctul de vedere al sferei sau spaţiului economic, p. pot fi: locale, regionale, naţionale, regional-internaţionale  şi mondiale. S-a diversificat foarte mult şi modul în care se realizează întâlnirea dintre cei ce acţionează pe p., prezentarea mărfurilor, negocierea, încheierea tranzacţiilor  şi finalizarea actului de vânzare-cumpărare. Diversitatea
formelor pe care le îmbracă relaţiile de vânzare-cum- părare în funcţie de tipurile de bunuri, de ţările unde au loc, de obişnuinţe etc. explică de ce este foarte greu să se realizeze o definire unică a acestei noţiuni. P. poate fi abordată din punct de vedere istoric, re- levându-se caracteristicile şi formele sale prezente şi trecute, precum şi din punct de vedere geografic, prin evidenţierea specificităţii pe zone, ţări şi grupuri de ţări. Pentru studiul p. s-au elaborat numeroase modele matematice, care pot fi grupate în: a) modele care relevă concurenţa perfectă  şi imperfectă în mod centralizat, pentru a evita dificultăţile rezultate din mulţimea negocierilor bilaterale şi considerarea monedei ca mijloc de schimb, dar care scapă din vedere caracterul descentralizat al p., unde alegerea este individuală şi are loc după o procedură (flexibilă) diferită de la caz la caz; b) modele ale negocierilor bilaterale, care relevă relaţiile directe dintre participanţi, încheierea contractelor care-i apropie pentru anumite intervale de timp, iar p. este prezentată ca un vast complex de relaţii bilaterale care presupune informarea, negocierea şi un cadru instituţional indispensabil. În prezent, pentru studiul p. este esenţială coexistenţa şi dinamica sa alături de alte forme de organizare socială  şi în raport cu ele (v. Concurenţă).



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: