ACŢIUNI INDUSTRIALE
acţiuni emise de so- cietăţi comerciale industriale. Termenul este tipic american şi a fost reţinut în literatură şi în practică pentru a se indica natura activităţii unităţilor

titluri care conferă po- sesorilor lor dreptul la dividende calculate la re- zultatele nete ale unităţilor economice, acest specific fiind foarte important pentru piaţa valorilor mobiliare
titluri de valoare pentru care posesorii lor primesc beneficii (dividende) mai mari, o parte mai mare din soldul activelor când societatea se lichidează sau au dreptul
înţelegere între două sau mai multe state – subiecte de drept internaţional – care are drept scop promovarea unor raporturi de cooperare economică. A. de c.e.i. creează cadrul ge- neral al
înţelegere interstatală prin care se creează cadrul juridic de protejare reciprocă a investiţiilor efectuate de anumite persoane (fizice sau juridice) pe teritoriul altor ţări. În practica contemporană, există a. de g.i. bilaterale şi
înţelegere, consemnată într-un document, între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice) prin care acestea formulează unele drepturi şi obligaţii reciproce, le transmit de la o persoană la alta
înţe- legere între două sau mai multe state – subiecte de drept internaţional privitoare la schimburile comerciale dintre unităţi economice din ţări diferite, la cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică dintre
tratatul prin intermediul căruia Fondul Monetar Internaţional îşi procură şi alte fonduri, în afara celor proprii, pentru activităţile sale. Primul a.g. de î. a fost încheiat, în 1962, între
înţelegere între guverne sau între uniuni de producători/consumatori, având drept obiectiv general prevenirea fluctuaţiilor exagerate pe pieţele produselor ce fac obiectul acordului, precum şi sta- bilizarea
(v. SISTEM MONETAR EUROPEAN) ACORD SINDICAL “CLOSED SHOP”, acord între sindicat şi patronat care, condiţionează angajarea lucrătorilor de calitatea de membri de sindicat. Legislaţia muncii din ţările dezvoltate consideră astfel de
“UNION SHOP”, acord între sindicat şi patronat, prin care se permite şi angajarea de lucrători care nu sunt membri de sindicat, condiţionându-se dobândirea calităţii de membru de sindicat
procurarea de bunuri economice de către o entitate economico-socială publică, în conformitate cu statutul acesteia şi cu respectarea regulilor pieţei. Se pot realiza a.p. atât cu titlu oneros,
modalitate de garantare parţială a bancnotelor de către banca de emisiune, cu ajutorul unui portofoliu de hârtie de valoare, devize convertibile sau alte valori.
cantitatea de valori relativ certe (aur, valute convertibile, alte active) deţinută în mod obligatoriu de către băncile de emisiune şi exprimată într-un procent din suma totală a emisiunii
înţelegere interstatală, de regulă bilaterală, consemnată într-un document, prin care se stabileşte cadrul juridic al derulării schimburilor comerciale şi al efectuării plăţilor între parteneri. A.c. şi de p. se încheie între guverne
(v. BARTER) Acord de clearing (v. CLEARING) ACORD DE COMERŢ ŞI COOPERARE CO- MERCIALĂ ŞI ECONOMICĂ, acord semnat de România şi forurile Uniunii Europene la 22 octombrie 1990, prin care
cumpărarea de bunuri economice sau de valori mobiliare, cu scopul de a le revinde atunci când se va produce creşterea scontată de preţ (de curs), sau pentru
act prin care debitorul se obligă să plătească o anumită sumă, la o dată precizată, sau într-o perioadă specificată, creditorului ori posesorului unui titlu de credit. De exemplu, în cazul
taxă suportată de consumatori, una din formele cele mai răspândite ale impozitelor indirecte, care se include în preţul de vânzare al unor mărfuri determinate. A. se aplică atât produselor din ţară,
act de comerţ prin care se obţin bunuri economice şi titluri de valoare în condiţiile convenite de părţi. Preluarea în proprietate a bunurilor achiziţionate se poate face