ADMITERE LA BURSĂ
acceptarea, aprobarea de către forul conducător al unei burse, ca o anumită valoare mobiliară să fie înscrisă la cota acelei burse şi, astfel, să poată fi negociată. Se face pe

termen de origine latină consacrat pentru a desemna baza de raportare, de calculare a unei taxe sau unui comision. De pildă, o anume taxă se calculează prin
(v. BARTER) Acord de clearing (v. CLEARING) ACORD DE COMERŢ ŞI COOPERARE CO- MERCIALĂ ŞI ECONOMICĂ, acord semnat de România şi forurile Uniunii Europene la 22 octombrie 1990, prin care
înţelegere între două sau mai multe state – subiecte de drept internaţional – care are drept scop promovarea unor raporturi de cooperare economică. A. de c.e.i. creează cadrul ge- neral al
înţelegere interstatală prin care se creează cadrul juridic de protejare reciprocă a investiţiilor efectuate de anumite persoane (fizice sau juridice) pe teritoriul altor ţări. În practica contemporană, există a. de g.i. bilaterale şi
înţelegere, consemnată într-un document, între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice) prin care acestea formulează unele drepturi şi obligaţii reciproce, le transmit de la o persoană la alta
înţe- legere între două sau mai multe state – subiecte de drept internaţional privitoare la schimburile comerciale dintre unităţi economice din ţări diferite, la cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică dintre
tratatul prin intermediul căruia Fondul Monetar Internaţional îşi procură şi alte fonduri, în afara celor proprii, pentru activităţile sale. Primul a.g. de î. a fost încheiat, în 1962, între
înţelegere între guverne sau între uniuni de producători/consumatori, având drept obiectiv general prevenirea fluctuaţiilor exagerate pe pieţele produselor ce fac obiectul acordului, precum şi sta- bilizarea
(v. SISTEM MONETAR EUROPEAN) ACORD SINDICAL “CLOSED SHOP”, acord între sindicat şi patronat care, condiţionează angajarea lucrătorilor de calitatea de membri de sindicat. Legislaţia muncii din ţările dezvoltate consideră astfel de
“UNION SHOP”, acord între sindicat şi patronat, prin care se permite şi angajarea de lucrători care nu sunt membri de sindicat, condiţionându-se dobândirea calităţii de membru de sindicat
acord prin care s-a preconizat realizarea unei zone de comerţ liber în Europa Centrală. Semnat la Cracovia, în decembrie 1992 şi intrat în vigoare la 1 martie
semnat în decembrie 1992 de către S.U.A., Canada şi Mexic, devenit efectiv în ianuarie 1994, prevede eliminarea imediată a barierelor tarifare şi netarifare asupra majorităţii bunurilor produse şi comercializate
document emis de o bancă (emitent), la cererea unui client, prin care emitentul se angajează să efectueze plata contravalorii unor mărfuri, în favoarea beneficiarului. De regulă, a. este
(1) orice obiect (activ tangibil) sau orice creanţă (activ intangibil) care poate fi exprimat în bani şi care aparţine unei persoane fizice sau juridice; (2) acea
active care nu au existenţă de sine-stătătoare, ci sunt considerate ca atare în virtutea unei convenţii sau accepţiuni date prin legi sau alt gen de reglementări
bani, depozite bancare, acţiunile, obligaţiunile, titlurile de valoare care aduc un venit. Cel mai des îmbracă forma de investiţii financiare (v. Active).
acele active care se prezintă sub forma unor imobilizări în patrimoniul unităţilor. A.f. pot fi financiare şi incorporale. Primele se prezintă ca investiţii financiare pe termen lung, sau fără termen, în aşteptarea
obiecte şi/sau creanţe ce pot fi utilizate o perioadă de timp îndelungată de către agenţii economici. A.i. îşi transferă valoarea în mod treptat, în mai multe cicluri de producţie. A.i. pot fi împărţite
semne, instrumente, valori monetare, care exprimă lichiditatea însăşi sau pot fi rapid convertite în bani, deci au un înalt grad de lichiditate (bonuri de tezaur, cecuri).