marți

13 august, 2024

Definitii

tratatul prin intermediul căruia Fondul Monetar Internaţional îşi procură şi alte fonduri, în afara celor proprii, pentru activităţile sale. Primul a.g. de î. a fost încheiat, în 1962, între F.M.I. şi Grupul celor 10.
24 mai, 2018
înţelegere între guverne sau între uniuni de producători/consumatori, având drept obiectiv general prevenirea fluctuaţiilor exagerate pe pieţele produselor ce fac obiectul acordului, precum şi sta- bilizarea preţurilor, mai ales la produsele de bază. De-a lungul deceniilor, au fost negociate şi adoptate...
24 mai, 2018
(v. SISTEM MONETAR EUROPEAN) ACORD SINDICAL “CLOSED SHOP”, acord între sindicat  şi patronat care, condiţionează angajarea lucrătorilor de calitatea de membri de sindicat. Legislaţia muncii din ţările dezvoltate consideră astfel de acorduri prohibitive, apreciindu-se că este încălcat un drept fundamental al omului – dreptul la...
24 mai, 2018
“UNION SHOP”, acord între sindicat şi patronat, prin care se permite şi angajarea de lucrători care nu sunt membri de sindicat, condiţionându-se  dobândirea calităţii de membru de sindicat într-o anumită perioadă de la angajare. Fiind mai puţin restrictiv, acest tip de acord este...
24 mai, 2018
acord prin care s-a preconizat realizarea unei zone de comerţ liber în Europa Centrală. Semnat la Cracovia, în decembrie 1992  şi intrat în vigoare la 1 martie 1993, acesta cuprinde în prezent şapte  ţări: Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, România şi Bulgaria;...
24 mai, 2018
semnat în decembrie 1992 de către S.U.A., Canada şi Mexic, devenit efectiv în ianuarie 1994, prevede eliminarea imediată a barierelor tarifare  şi netarifare asupra majorităţii bunurilor produse  şi comercializate în ţările membre. De asemenea, acordul mai prevede liberalizarea graduală, de-a lungul a cincisprezece...
24 mai, 2018
document emis de o bancă (emitent), la cererea unui client, prin care emitentul se angajează să efectueze plata contravalorii unor mărfuri, în favoarea beneficiarului. De regulă, a. este solicitat de exportator, care urmăreşte să se asigure de achitarea contravalorii mărfurilor expediate şi (sau)...
24 mai, 2018
ter- men ce exprimă sintetic calităţile manageriale ale întreprinzătorului: priceperea, pregătirea, iscusinţa şi dibăcia acestuia. Unii specialişti consideră că a.î. este un neofactor de producţie, care sintetizează ştiinţa, arta  şi experienţa de conducător – organizator a acestuia.  A.î. se caracterizează prin capacitatea acestuia de a combina, în condiţii...
24 mai, 2018
sumă de bani pe care arendaşul o plăteşte proprietarului funciar, ca preţ pentru obţinerea temporară a dreptului de a folosi pământul (în agricultură) respectiv, pe care acesta o cedează proprietarului de pământ din încasările sale totale. A. cuprinde, pe lângă renta funciară, amortismentul...
24 mai, 2018
 împrumuturi restante, a căror scadenţă nu a fost respectată. A. apar pe fondul nerespectării condiţiilor contractuale între unităţile economice. Acumularea de a. într-un volum mare poate produce un blocaj economico-financiar general (v. Bancrută).
24 mai, 2018
(n. 1921), economist american, profesor universitar, membru al Academiei Americane de Ştiinţe şi Arte. Laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 1972. K.J. Arrow este cunoscut îndeosebi pentru lucrările sale în domeniul sistemelor bazate pe echilibrul economic general şi pentru configurarea...
24 mai, 2018
 (1) lichidarea unei stări de fapt, a unui proces sau fenomen cu caracter negativ existent la un moment dat în economie sau într-un sector al acesteia, cu scopul de a crea condiţiile pentru realizarea cerinţelor momentului respectiv. Prin...
24 mai, 2018
sistem de sprijin bănesc, cu caracter contributoriu, rezultat în urma funcţionării mecanismului distinct de transfer financiar realizat de către stat prin intermediul procesului de redistribuire. A.s. se fundamentează în majoritatea cazurilor pe ideea de risc. Prin construcţia sa, sistemul de a.s. generează sentimentul şi starea...
24 mai, 2018
principalul sistem de ocrotire a sănătăţii populaţiei în România. A.s. de s. sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat, pe baza principiului solidarităţii, subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, precum şi a dreptului alegerii libere de către asiguraţi a medicului de familie, a unităţii sanitare şi a Casei...
24 mai, 2018
aspect esenţial al situaţiei specifice în care se află economia mondială contemporană, datorită structurii eterogene a acesteia, fiind alcătuită din ţări cu niveluri economice diferite. Ca urmare, peste jumătate din populaţia globului (56,1%) se află în ţările cu economie subdezvoltată, în care P.N.B. variază de...
24 mai, 2018
se concretizează în a. tehnică şi a. financiară. A. tehnică este o formă de colaborare şi cooperare economică  şi tehnico- ştiinţifică între întreprinderi, firme şi instituţii din două sau mai multe ţări, constând în prestarea pe bază de înţelegere, nemijlocit sau prin intermediul expertizei unor organizaţii internaţionale de servicii...
24 mai, 2018
forma de cooperare internaţională, pe bază contractuală, care urmăreşte realizarea de către o firmă sau instituţie a unor obiective economico-sociale, proiecte, lucrări publice într-o altă ţară, cu sau fără participarea ţării beneficiare, ajutor, sprijin, cooperare materială sau financiară în relaţiile dintre ţări. Ea este acordată, de...
24 mai, 2018
organizaţie pro- fesional-ştiinţifică neguvernamentală, nonprofit, independentă, în afara partidelor politice, întemeiată pe principii de democraţie deplină şi reală, de utilitate publică şi naţională, care îşi propune să contribuie la sporirea rolului şi eficienţei muncii economiştilor în procesul dezvoltării economiei româneşti, pentru asigurarea cadrului...
24 mai, 2018
(A.I.D.), instituţie financiară internaţională înfiinţată în 1960, cu scopul sprijinirii ţărilor slab dezvoltate şi a statelor ce se confruntă cu datorii externe foarte ridicate. Fondurile A.I.D. se constituie din subscrieri ale membrilor săi, subvenţii periodice ale ţărilor dezvoltate, contribuţii speciale acordate de unele ţări membre, venituri...
24 mai, 2018
organism internaţional de specialitate, autonom, nonprofit, înfiinţat în 1995, la iniţiativa U.N.C.T.A.D., cu sprijinul O.E.C.D., Băncii Mondiale şi Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Obiective principale: încurajarea şi dezvoltarea cooperării între agenţiile de promovare a investiţiilor străine; întărirea sistemelor de culegere şi schimb...
24 mai, 2018

ACORD GENERAL DE ÎMPRUMUT, 

tratatul prin intermediul căruia Fondul Monetar Internaţional îşi procură şi alte fonduri, în afara celor proprii, pentru activităţile sale. Primul a.g. de î. a fost încheiat, în 1962, între

ACORD INTERNAŢIONAL PE PRODUSE

înţelegere între guverne sau între uniuni de producători/consumatori, având drept obiectiv general prevenirea fluctuaţiilor exagerate pe pieţele produselor ce fac obiectul acordului, precum şi sta- bilizarea

Acord Monetar European 

(v. SISTEM MONETAR EUROPEAN) ACORD SINDICAL “CLOSED SHOP”, acord între sindicat  şi patronat care, condiţionează angajarea lucrătorilor de calitatea de membri de sindicat. Legislaţia muncii din ţările dezvoltate consideră astfel de

ACORD SINDICAL 

“UNION SHOP”, acord între sindicat şi patronat, prin care se permite şi angajarea de lucrători care nu sunt membri de sindicat, condiţionându-se  dobândirea calităţii de membru de sindicat

ACORDUL DE LIBER SCHIMB NORD-AMERICAN (NAFTA)

semnat în decembrie 1992 de către S.U.A., Canada şi Mexic, devenit efectiv în ianuarie 1994, prevede eliminarea imediată a barierelor tarifare  şi netarifare asupra majorităţii bunurilor produse  şi comercializate

ACREDITIV

document emis de o bancă (emitent), la cererea unui client, prin care emitentul se angajează să efectueze plata contravalorii unor mărfuri, în favoarea beneficiarului. De regulă, a. este

ABILITATEA ÎNTREPRINZĂTORULUI

ter- men ce exprimă sintetic calităţile manageriale ale întreprinzătorului: priceperea, pregătirea, iscusinţa şi dibăcia acestuia. Unii specialişti consideră că a.î. este un neofactor de producţie, care sintetizează ştiinţa, arta  şi experienţa de

ARENDĂ

sumă de bani pe care arendaşul o plăteşte proprietarului funciar, ca preţ pentru obţinerea temporară a dreptului de a folosi pământul (în agricultură) respectiv, pe care acesta o

ARIERATE

 împrumuturi restante, a căror scadenţă nu a fost respectată. A. apar pe fondul nerespectării condiţiilor contractuale între unităţile economice. Acumularea de a. într-un volum mare poate produce un blocaj

ARROW, KENNETH J.

(n. 1921), economist american, profesor universitar, membru al Academiei Americane de Ştiinţe şi Arte. Laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 1972. K.J. Arrow este cunoscut îndeosebi

ASANARE

 (1) lichidarea unei stări de fapt, a unui proces sau fenomen cu caracter negativ existent la un moment dat în economie sau într-un sector al

ASIGURĂRI SOCIALE

sistem de sprijin bănesc, cu caracter contributoriu, rezultat în urma funcţionării mecanismului distinct de transfer financiar realizat de către stat prin intermediul procesului de redistribuire. A.s. se

ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE

principalul sistem de ocrotire a sănătăţii populaţiei în România. A.s. de s. sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat, pe baza principiului solidarităţii, subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, precum şi a dreptului alegerii

ASIMETRIE ÎNTRE NIVELURILE DE DEZ-VOLTARE ECONOMICĂ

aspect esenţial al situaţiei specifice în care se află economia mondială contemporană, datorită structurii eterogene a acesteia, fiind alcătuită din ţări cu niveluri economice diferite. Ca urmare, peste jumătate

ASISTENŢĂ ECONOMICĂ

se concretizează în a. tehnică şi a. financiară. A. tehnică este o formă de colaborare şi cooperare economică  şi tehnico- ştiinţifică între întreprinderi, firme şi instituţii din două sau mai multe ţări, constând în prestarea pe

ASISTENŢĂ PENTRU DEZVOLTARE

forma de cooperare internaţională, pe bază contractuală, care urmăreşte realizarea de către o firmă sau instituţie a unor obiective economico-sociale, proiecte, lucrări publice într-o altă ţară, cu sau

ASOCIAŢIA GENERALĂ A ECONOMIŞTI-LOR DIN ROMÂNIA (A.G.E.R.)

organizaţie pro- fesional-ştiinţifică neguvernamentală, nonprofit, independentă, în afara partidelor politice, întemeiată pe principii de democraţie deplină şi reală, de utilitate publică şi naţională, care îşi propune să contribuie la

ASOCIAŢIA INTERNAŢIONALĂ PENTRUDEZVOLTARE

(A.I.D.), instituţie financiară internaţională înfiinţată în 1960, cu scopul sprijinirii ţărilor slab dezvoltate şi a statelor ce se confruntă cu datorii externe foarte ridicate. Fondurile A.I.D. se constituie din subscrieri ale

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: