ACREDITIV
document emis de o bancă (emitent), la cererea unui client, prin care emitentul se angajează să efectueze plata contravalorii unor mărfuri, în favoarea beneficiarului. De regulă, a. este
document emis de o bancă (emitent), la cererea unui client, prin care emitentul se angajează să efectueze plata contravalorii unor mărfuri, în favoarea beneficiarului. De regulă, a. este
(1) orice obiect (activ tangibil) sau orice creanţă (activ intangibil) care poate fi exprimat în bani şi care aparţine unei persoane fizice sau juridice; (2) acea
active care nu au existenţă de sine-stătătoare, ci sunt considerate ca atare în virtutea unei convenţii sau accepţiuni date prin legi sau alt gen de reglementări
bani, depozite bancare, acţiunile, obligaţiunile, titlurile de valoare care aduc un venit. Cel mai des îmbracă forma de investiţii financiare (v. Active).
acele active care se prezintă sub forma unor imobilizări în patrimoniul unităţilor. A.f. pot fi financiare şi incorporale. Primele se prezintă ca investiţii financiare pe termen lung, sau fără termen, în aşteptarea
obiecte şi/sau creanţe ce pot fi utilizate o perioadă de timp îndelungată de către agenţii economici. A.i. îşi transferă valoarea în mod treptat, în mai multe cicluri de producţie. A.i. pot fi împărţite
semne, instrumente, valori monetare, care exprimă lichiditatea însăşi sau pot fi rapid convertite în bani, deci au un înalt grad de lichiditate (bonuri de tezaur, cecuri).
resursele tangibile ale unităţilor economice, care au substanţă materială precum clădiri, pământ, materii prime, produse finite, semifabricate şi altele (v. Active).
raţionament economic prin care se determină preţuirea (evaluarea) prezentă a unui venit, bun, activ, utilitate viitoare. În cadrul acestui raţionament se ţine seama de factorul timp şi de condiţiile
ter- men ce exprimă sintetic calităţile manageriale ale întreprinzătorului: priceperea, pregătirea, iscusinţa şi dibăcia acestuia. Unii specialişti consideră că a.î. este un neofactor de producţie, care sintetizează ştiinţa, arta şi experienţa de
teorie a comerţului internaţional rezultată ca sinteză a două optici majore ale neoclasicilor din perioada interbelică: (a) adaptarea problematicii comerţului internaţional la teoria înzestrării cu factori a
termen prin care se apreciază absenţa la locul de muncă a personalului unei întreprinderi. A. măsoară raportul dintre orele nelucrate şi durata stabilită a timpului de lucru. A. poate fi determinat de
(1) preluarea unei societăţi comerciale de către o altă societate comercială, întregul activ al primei societăţi devenind aportul său la capitalul social al celei de a
stare a economiei, a pieţelor bunurilor economice, caracterizată prin menţinerea cantităţilor oferite, menite să răspundă cererii. Ea nu trebuie confundată cu supraproducţia, care constă într-o ofertă de bunuri marfare în
cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, înfiinţat la 1 aprilie 1866, în timpul Locotenenţei Domneşti, sub denumirea “Societate Literară Română”. Şi-a inaugurat efectiv activitatea la 1
proces prin care o firmă, un vânzător reuşesc, prin metode economice şi/sau extraeconomice, să obţină şi să deţină desfacerea celei mai mari părţi dintr-un bun pe o piaţă
convenţie care reuneşte, pe baza liberului consimţământ şi liberei iniţiative, mai multe persoane, prin unul sau mai multe interese comune permanente. A.e. constituie o formă de organizare a
manieră în care diferitele persoane se raportează, în procesul luării deciziilor, la caracterul probabilist al evenimentelor. Există astfel posibilitatea ca, pe baza experienţei acumulate, indivizii să încerce să se
caracteristică esenţială a pieţei în cadrul căreia există numeroşi cumpărători şi vân- zători, fără ca vreunul dintre ei să fie preponderent. Pentru ca pe o piaţă să existe a., trebuie ca: 1) atât cumpărătorii,
termen folosit pentru a desemna verificarea profesională a unei informaţii/situaţii în vederea expri- mării unei opinii competente, argumentate şi independente pe baza raportării la un criteriu (standard)
document emis de o bancă (emitent), la cererea unui client, prin care emitentul se angajează să efectueze plata contravalorii unor mărfuri, în favoarea beneficiarului. De regulă, a. este
(1) orice obiect (activ tangibil) sau orice creanţă (activ intangibil) care poate fi exprimat în bani şi care aparţine unei persoane fizice sau juridice; (2) acea
active care nu au existenţă de sine-stătătoare, ci sunt considerate ca atare în virtutea unei convenţii sau accepţiuni date prin legi sau alt gen de reglementări
bani, depozite bancare, acţiunile, obligaţiunile, titlurile de valoare care aduc un venit. Cel mai des îmbracă forma de investiţii financiare (v. Active).
acele active care se prezintă sub forma unor imobilizări în patrimoniul unităţilor. A.f. pot fi financiare şi incorporale. Primele se prezintă ca investiţii financiare pe termen lung, sau fără termen, în aşteptarea
obiecte şi/sau creanţe ce pot fi utilizate o perioadă de timp îndelungată de către agenţii economici. A.i. îşi transferă valoarea în mod treptat, în mai multe cicluri de producţie. A.i. pot fi împărţite
semne, instrumente, valori monetare, care exprimă lichiditatea însăşi sau pot fi rapid convertite în bani, deci au un înalt grad de lichiditate (bonuri de tezaur, cecuri).
resursele tangibile ale unităţilor economice, care au substanţă materială precum clădiri, pământ, materii prime, produse finite, semifabricate şi altele (v. Active).
raţionament economic prin care se determină preţuirea (evaluarea) prezentă a unui venit, bun, activ, utilitate viitoare. În cadrul acestui raţionament se ţine seama de factorul timp şi de condiţiile
ter- men ce exprimă sintetic calităţile manageriale ale întreprinzătorului: priceperea, pregătirea, iscusinţa şi dibăcia acestuia. Unii specialişti consideră că a.î. este un neofactor de producţie, care sintetizează ştiinţa, arta şi experienţa de
teorie a comerţului internaţional rezultată ca sinteză a două optici majore ale neoclasicilor din perioada interbelică: (a) adaptarea problematicii comerţului internaţional la teoria înzestrării cu factori a
termen prin care se apreciază absenţa la locul de muncă a personalului unei întreprinderi. A. măsoară raportul dintre orele nelucrate şi durata stabilită a timpului de lucru. A. poate fi determinat de
(1) preluarea unei societăţi comerciale de către o altă societate comercială, întregul activ al primei societăţi devenind aportul său la capitalul social al celei de a
stare a economiei, a pieţelor bunurilor economice, caracterizată prin menţinerea cantităţilor oferite, menite să răspundă cererii. Ea nu trebuie confundată cu supraproducţia, care constă într-o ofertă de bunuri marfare în
cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, înfiinţat la 1 aprilie 1866, în timpul Locotenenţei Domneşti, sub denumirea “Societate Literară Română”. Şi-a inaugurat efectiv activitatea la 1
proces prin care o firmă, un vânzător reuşesc, prin metode economice şi/sau extraeconomice, să obţină şi să deţină desfacerea celei mai mari părţi dintr-un bun pe o piaţă
convenţie care reuneşte, pe baza liberului consimţământ şi liberei iniţiative, mai multe persoane, prin unul sau mai multe interese comune permanente. A.e. constituie o formă de organizare a
manieră în care diferitele persoane se raportează, în procesul luării deciziilor, la caracterul probabilist al evenimentelor. Există astfel posibilitatea ca, pe baza experienţei acumulate, indivizii să încerce să se
caracteristică esenţială a pieţei în cadrul căreia există numeroşi cumpărători şi vân- zători, fără ca vreunul dintre ei să fie preponderent. Pentru ca pe o piaţă să existe a., trebuie ca: 1) atât cumpărătorii,
termen folosit pentru a desemna verificarea profesională a unei informaţii/situaţii în vederea expri- mării unei opinii competente, argumentate şi independente pe baza raportării la un criteriu (standard)