ABSORBŢIE
(1) preluarea unei societăţi comerciale de către o altă societate comercială, întregul activ al primei societăţi devenind aportul său la capitalul social al celei de a
(1) preluarea unei societăţi comerciale de către o altă societate comercială, întregul activ al primei societăţi devenind aportul său la capitalul social al celei de a
stare a economiei, a pieţelor bunurilor economice, caracterizată prin menţinerea cantităţilor oferite, menite să răspundă cererii. Ea nu trebuie confundată cu supraproducţia, care constă într-o ofertă de bunuri marfare în
cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, înfiinţat la 1 aprilie 1866, în timpul Locotenenţei Domneşti, sub denumirea “Societate Literară Română”. Şi-a inaugurat efectiv activitatea la 1
proces prin care o firmă, un vânzător reuşesc, prin metode economice şi/sau extraeconomice, să obţină şi să deţină desfacerea celei mai mari părţi dintr-un bun pe o piaţă
act prin care debitorul se obligă să plătească o anumită sumă, la o dată precizată, sau într-o perioadă specificată, creditorului ori posesorului unui titlu de credit. De exemplu, în cazul
taxă suportată de consumatori, una din formele cele mai răspândite ale impozitelor indirecte, care se include în preţul de vânzare al unor mărfuri determinate. A. se aplică atât produselor din ţară,
act de comerţ prin care se obţin bunuri economice şi titluri de valoare în condiţiile convenite de părţi. Preluarea în proprietate a bunurilor achiziţionate se poate face
cumpărarea de bunuri economice sau de valori mobiliare, cu scopul de a le revinde atunci când se va produce creşterea scontată de preţ (de curs), sau pentru
ter- men ce exprimă sintetic calităţile manageriale ale întreprinzătorului: priceperea, pregătirea, iscusinţa şi dibăcia acestuia. Unii specialişti consideră că a.î. este un neofactor de producţie, care sintetizează ştiinţa, arta şi experienţa de
(1833-1909), economist român, agronom, profesor universitar, om politic cu vederi progresiste, ministru şi prim-ministru în mai multe guverne liberale, membru şi preşedinte al Academiei Române. P.S. Aurelian a militat
consumul de bunuri şi servicii finale de către producătorul însuşi A. există dintotdeauna şi peste tot, în toate economiile. Importanţa sa este în funcţie de nivelul dezvoltării economiei. În
(finanţare internă), asigurarea desfăşurării activităţii agenţilor economici, satisfacerea nevoilor curente de producţie, a celor de investiţii şi a altor necesităţi din resurse proprii fără a apela
termen introdus de Delmar S. Harder în 1948 pentru a desemna controlul automat al proceselor tehnologice. În prezent, termenul de a. este utilizat pentru a desemna o
termen care carac- terizează relaţiile dintre unităţile economice într-o economie de schimb, relevând independenţa decizională a acestora. A.e. presupune că unităţile economice au dreptul de decizie în ceea ce priveşte
(agenţii de reglementare), reprezintă instituţii autonome de la care emană norme, reguli, standarde etc., cu putere de lege secundară, prin care se asigură condiţii egale agenţilor economici de
principiu, teorie, prin care se fundamentează rolul comerţului exterior în dezvoltarea economică a ţărilor participante la schimburi. A.c.a. presupune că specia- lizarea internaţională a unei ţări are ca efect obţinerea acelor bunuri reţinute
teorie contempo- rană cu privire la eficienţa schimburilor externe, conform căreia eficienţa comerţului exterior depinde mai ales de capacitatea ţărilor, a unităţilor economice din diferitele ţări de a
ielile şi costurile oportunităţii Anglia Portugalia Bunurile Cheltuieli Costurile oportunităţii Cheltuieli Costurile oportunităţii Vin (1 galon) 120 120/100 (6/5) 80 80/90 (8/9) Pânză (1 yard) 100 100/120 (5/6) 90 90/80 (9/8) că o parte
stocul de bunuri în posesiunea agenţilor economici (gospodării, firme, administraţii publice şi private etc.) la un moment dat. A. este deci o mărime de stoc care poate
totalitatea bunurilor existente la un moment dat într-o anumită ţară, indiferent de forma de proprietate în care se află. Volumul total al a. unei ţări nu rezultă însă din însumarea posesiunilor
(1) preluarea unei societăţi comerciale de către o altă societate comercială, întregul activ al primei societăţi devenind aportul său la capitalul social al celei de a
stare a economiei, a pieţelor bunurilor economice, caracterizată prin menţinerea cantităţilor oferite, menite să răspundă cererii. Ea nu trebuie confundată cu supraproducţia, care constă într-o ofertă de bunuri marfare în
cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, înfiinţat la 1 aprilie 1866, în timpul Locotenenţei Domneşti, sub denumirea “Societate Literară Română”. Şi-a inaugurat efectiv activitatea la 1
proces prin care o firmă, un vânzător reuşesc, prin metode economice şi/sau extraeconomice, să obţină şi să deţină desfacerea celei mai mari părţi dintr-un bun pe o piaţă
act prin care debitorul se obligă să plătească o anumită sumă, la o dată precizată, sau într-o perioadă specificată, creditorului ori posesorului unui titlu de credit. De exemplu, în cazul
taxă suportată de consumatori, una din formele cele mai răspândite ale impozitelor indirecte, care se include în preţul de vânzare al unor mărfuri determinate. A. se aplică atât produselor din ţară,
act de comerţ prin care se obţin bunuri economice şi titluri de valoare în condiţiile convenite de părţi. Preluarea în proprietate a bunurilor achiziţionate se poate face
cumpărarea de bunuri economice sau de valori mobiliare, cu scopul de a le revinde atunci când se va produce creşterea scontată de preţ (de curs), sau pentru
ter- men ce exprimă sintetic calităţile manageriale ale întreprinzătorului: priceperea, pregătirea, iscusinţa şi dibăcia acestuia. Unii specialişti consideră că a.î. este un neofactor de producţie, care sintetizează ştiinţa, arta şi experienţa de
(1833-1909), economist român, agronom, profesor universitar, om politic cu vederi progresiste, ministru şi prim-ministru în mai multe guverne liberale, membru şi preşedinte al Academiei Române. P.S. Aurelian a militat
consumul de bunuri şi servicii finale de către producătorul însuşi A. există dintotdeauna şi peste tot, în toate economiile. Importanţa sa este în funcţie de nivelul dezvoltării economiei. În
(finanţare internă), asigurarea desfăşurării activităţii agenţilor economici, satisfacerea nevoilor curente de producţie, a celor de investiţii şi a altor necesităţi din resurse proprii fără a apela
termen introdus de Delmar S. Harder în 1948 pentru a desemna controlul automat al proceselor tehnologice. În prezent, termenul de a. este utilizat pentru a desemna o
termen care carac- terizează relaţiile dintre unităţile economice într-o economie de schimb, relevând independenţa decizională a acestora. A.e. presupune că unităţile economice au dreptul de decizie în ceea ce priveşte
(agenţii de reglementare), reprezintă instituţii autonome de la care emană norme, reguli, standarde etc., cu putere de lege secundară, prin care se asigură condiţii egale agenţilor economici de
principiu, teorie, prin care se fundamentează rolul comerţului exterior în dezvoltarea economică a ţărilor participante la schimburi. A.c.a. presupune că specia- lizarea internaţională a unei ţări are ca efect obţinerea acelor bunuri reţinute
teorie contempo- rană cu privire la eficienţa schimburilor externe, conform căreia eficienţa comerţului exterior depinde mai ales de capacitatea ţărilor, a unităţilor economice din diferitele ţări de a
ielile şi costurile oportunităţii Anglia Portugalia Bunurile Cheltuieli Costurile oportunităţii Cheltuieli Costurile oportunităţii Vin (1 galon) 120 120/100 (6/5) 80 80/90 (8/9) Pânză (1 yard) 100 100/120 (5/6) 90 90/80 (9/8) că o parte
stocul de bunuri în posesiunea agenţilor economici (gospodării, firme, administraţii publice şi private etc.) la un moment dat. A. este deci o mărime de stoc care poate
totalitatea bunurilor existente la un moment dat într-o anumită ţară, indiferent de forma de proprietate în care se află. Volumul total al a. unei ţări nu rezultă însă din însumarea posesiunilor